Dinel Staicu, condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în dosarul fraudării Transgaz Mediaș



Fostul președinte al Societății de Investiții Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat la nouă ani de închisoare de Curtea de Apel București, în dosarul deschis de procurorii anticorupție pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro, informează Mediafax.Decizia luată miercuri de judecătorii Curții de Apel București este definitivă.În primă instanță, Dinel Staicu, primise o pedeapsă de 11 ani de închisoare, în urma unei sentințe a Judecătoriei Sectorului 2, din decembrie 2013.Staicu a primit această pedeapsă pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Instanța a mai dispus și interdicția ca Staicu să fie ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de cinci ani.În același dosar a fost condamnat și Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de șapte ani închisoare.



Recomandări