Dinamo testează un fundaș bosniac



Antrenorul FC Dinamo, Ioan Andone, îl va testa în cantonamentul din Austria pe fundașul bosniac Ajdin Maksumici, care a evoluat ultima oară la FK Sarajevo, informează site-ul oficial al formației din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Ajdin Maksumici, în vârstă de 25 de ani, evoluează pe postul de fundaș central și a mai fost legitimat în sezonul 2007-2008 la gruparea rusă FC Khimki.
Ioan Andone a decis să renunțe la achiziționarea portarului croat Marin Skender și a atacantului ceh Jan Kadlec, după ce i-a urmărit pe cei doi la antrenamente.
Echipa pregătită de Ioan Andone va disputa vineri, de la ora 15.00, o partidă amicală cu Lokomotiv Moscova.