Echipa Rapid a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația Unirea Urziceni, în primul meci al etapei a XIX-a a Ligii I.
Golul echipei Rapid a fost reușit, în minutul 44, de Sburlea, care a înscris din șase metri lateral dreapta, în urma unei centrări a lui Bozovici.
La meciul disputat pe Stadionul Giulești – Valentin Stănescu au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.
Oțelul Galați ar fi trebuit să joace, vineri, de la ora 14.30, cu echipa Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XIX-a a Ligii I, dar Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat gruparea gorjeană pentru această partidă, care a fost adjudecată, la masa verde, cu scorul de 3-0, de formația gălățeană.
Sportul Studențesc – Dinamo, scor 0-1
Echipa Dinamo București a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formația Sportul Studențesc.
Golul a fost marcat, în minutul 36, de Cătălin Munteanu. După o centrare de pe partea stângă, mingea a fost deviată de unul dintre fundașii Sportului, iar Cătălin Munteanu a reluat de la 16 metri din vole pe sub portarul Niculescu.
La Dinamo au debutat achizițiile din această pauză competițională, Elis Bakaj, Bogdan Pătrașcu și Vlad Munteanu, ultimul redebutând la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, la care a mai jucat în perioada 2000-2006.
În prima repriza, jandarmii au constatat că un suporter al dinamoviștilor avea dosar penal și l-au dus la o secție de poliție.
La meciul disputat pe stadionul „Regie” au asistat aproximativ 2.000 de spectatori.
FC Timișoara – Gaz Metan Mediaș, scor 3-1
Formația FC Timișoara a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaș.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Goga ’55 și Zicu ’62, ’76. Pentru Gaz Metan Mediaș a înscris Dudiță, în minutul 49.
În minutul 13, Alexa a pasat bine în careu, iar Zicu a înscris de la 14 metri, însă golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
0-1: Scutaru greșește o respingere în propriul careu, Dudiță recuperează și înscrie nestingherit pentru Gaz Metan Mediaș, cu un șut de la nouă metri;
1-1: Dorin Goga controlează mingea pe partea dreaptă a atacului timișorean, evită doi adversari și șutează plasat, de la 18 metri, la colțul lung, fără replică din partea portarului Pleșca;
2-1: Ianis Zicu înscrie cu un șut din șase metri, reușită pe care i-o dedică mamei sale, care a decedat luna trecută. El a arătat, după ce a înscris, mesajul „Pentru mama” scris pe maioul aflat sub tricou;
3-1: Ianis Zicu combină excelent cu Axente, pătrunde în careu și îl păcălește pe portar cu o execuție de la 10 metri, scor 3-1.
La meci au asistat aproximativ 3.000 de spectatori.
Înainte de începerea partidei, s-a ținut un moment de reculegere pentru doi suporteri decedați recent.
La partida cu Gaz Metan Mediaș, o grupare din peluză, MCMXXI, și-a sărbătorit patru ani de existență cu o coregrafie cu numele grupării, asortată cu torțe.
Universitatea Cluj – FC Brașov, scor 1-1
Formația Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, ieri, la Alba Iulia, scor 1-1 (0-0), partida susținută în compania echipei FC Brașov.
Ambele goluri au fost marcate din penalti, Delgado pentru U Cluj, în minutul 56 și Ilyes pentru FC Brașov, în minutul 63.
La meciul disputat la Alba Iulia au asistat circa 4.000 de spectatori.
Victoria Brănești – CFR Cluj, scor 1-1
Formația CFR Cluj a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), partida disputată, ieri, pe stadionul Gloria din Buzău, cu echipa Victoria Brănești, în etapa a XIX-a a Ligii I.
Golurile au fost marcate de Cornel Coman ’21 pentru Victoria Brănești, respectiv Gabi Mureșan ’70 pentru CFR Cluj.
Cornel Coman a deschis scorul, în minutul 21, șutând de la marginea careului, în stânga portarului Nuno Claro, după o centrare a lui Todoran.
Mureșan a egalat, în minutul 70, cu șut de la 25 de metri.
CFR Cluj a rămas pe finalul partidei în 10 jucători, Gabi Mureșan fiind eliminat, în minutul 89, după ce l-a lovit pe Todoran.
La meci au asistat aproximativ 1.500 de spectatori, între care și 25 de fani clujeni.
Liga I
Dinamo și Rapid au început sezonul de primăvară cu dreptul
