Liga I

Dinamo, remiză acasă în fața a peste 18.000 de suporteri



Formația Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), partida disputată sâmbătă, pe Arena Națională, cu echipa Universitatea Cluj, în etapa a XXVI-a a Ligii I.
Dinamo a înscris prin Mușat, în minutul 81. Pentru oaspeți a marcat Tony ’74.
0-1: Borza îi centrează lui Tony în mijlocul careului, acesta îl driblează pe Luchin și înscrie din 8 metri, pe sub Bălgrădean.
1-1: Lovitură liberă de la 20 de metri lateral drepta executată de Mușat la colțul scurt, în stânga lui Boșneag. Mușat i-a dedicat golul lui Cătălin Munteanu, luând tricoul acestuia și arătându-l tribunei.
La meci au asistat 18.631 de spectatori, între care și 50 de fani clujeni.
Jucătorii dinamoviști au intrat pe teren cu un mesaj pentru Cătălin Munteanu: „Fii tare căpitane”.
De asemenea, fanii dinamoviști au afișat următorul mesaj: „Cu frații în continuare, U. Cluj nu moare”.
Acționarul FC Dinamo Ionuț Negoiță a chemat la meci 15 foști fotbaliști dinamoviști, între care Orac, Andone, Lupescu, Pârcălab și Chioran, și le-a prezentat proiectul său. Aceștia beneficiază de locuri speciale la lojă, unde vor avea acces gratuit la meciurile echipei Dinamo.
Gaz Metan Mediaș – Astra Giurgiu, scor 2-1
Formația Gaz Metan Mediaș a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), echipa Astra Giurgiu.
Golurile au fost înscrise de Eric ’11 și Roman ’45+1 pentru Gaz Metan, respectiv Budescu ’90+3 pentru Astra.
1-0: Eric a marcat cu un șut la colțul lung după o deviere a lui Llullaku
2-0: Dan Roman a majorat diferența tot cu un șut la colțul lung după o pasă de la Vitinho
2-1: Budescu a marcat cu capul după o centrare a lui Mățel
În minutul 63, antrenorul Gazului, Gheorghe Mulțescu a fost trimis în tribune, pentru proteste.
CFR Cluj – Pandurii Târgu Jiu, scor 2-3
Formația Pandurii Târgu Jiu a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-0), echipa CFR Cluj, într-un meci în care ardelenii au evoluat cu un jucător mai puțin din minutul 65, când a fost eliminat Rui Pedro.
Pentru CFR au marcat Rada ’55 și Bjelanovici ’90+4, iar pentru Pandurii au înscris Ibeh ’7, Matulevicius ’67 și Voiculeț ’71.
0-1: Ibeh a marcat cu un șut centrare de pe stânga
1-1: Rada a marcat din lovitură liberă
1-2: Matulevicius a marcat de la 16 metri
1-3: Voiculeț a marcat cu un lob de la 30 de metri
2-3: Bjelanovici a marcat cu capul după o centrare de la Panin
Oțelul Galați – CS Turnu Severin, scor 2-0
Formația Oțelul Galați a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa CS Turnu Severin .Golurile au fost marcate de Stromajer ’45 și Astafei ’55.
1-0: Stromajer reia în poartă după o centrare a lui Iorga;
2-0: Astafei înscrie cu un șut de la aproximativ 10 metri, după o pasă de la același Iorga.
În prima repriză, spre final, jocul a fost întrerupt pentru aproximativ un minut, din cauza vremii. Partida a fost întreruptă deoarece după câteva minute de ploaie torențială la Galați începuse să cadă grindină. La scurt timp după ce arbitrul Lucian Rusandu a luat mingea și cele două echipe au început să se îndrepte către marginea ternului, vremea s-a calmat, astfel că jocul a putut fi reluat.
Ceahlăul Piatra Neamț – Concordia Chiajna, scor 3-0
Formația Ceahlăul Piatra Neamț a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Concordia Chiajna.
Golurile au fost marcate de Golubovici ’2, Monroy ’31 și Rusu ’47.
1-0: Golubovici deschide scorul cu o lovitură de cap, după o centrare de pe stânga.
2-0: Monroy înscrie cu un șut la colțul lung, de la marginea careului.
3-0: Rusu stabilește scorul final, cu o lovitură cu capul.
Petrolul Ploiești – Gloria Bistrița, scor 4-0
Formația Petrolul Ploiești a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Gloria Bistrița.
Golurile au fost marcate de Sauvadet ’23, Bokila ’34, Morar ’60 și Mojica ’71 (penalti).
1-0: Sauvadet a șutat de la 20 de metri lateral stânga, la colțul lung, mingea fiind deviată puțin și de Stancu.
2-0: Lansat de Sauvadet, Bokila a făcut o cursă solitară de 30 de metri și de la 16 metri poziție centrală a șutat în colțul stâng al porții apărate de Dolha, la vinclu.
3-0: Cursă pe dreapta a lui Renan, urmată de o centrare în careu, Morar a preluat și de la 14 metri puțin lateral stânga a înscris cu un șut la vinclu.
4-0: Mojica a transformat un penalti acordat de centralul Marian Balaci pentru un henț comis de Berceanu după o centrare a lui Alcenat.
La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
Înainte de începerea partidei, pe ecranele de la stadionul din Ploiești a avut loc un moment dedicat emblematicului Ilie Oană, de la moartea căruia se vor împlini 20 de ani la 27 aprilie. Și galeria Petrolului l-a omagiat pe Oană, prezentând o imagine foarte mare a acestuia. La meci au asistat și fiica lui Ilie Oană, Cristina Baciu, împreună cu fiii ei, Alexandru și Mihai Baciu.
De asemenea, înaintea jocului s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Fronea, membru al „generației de aur” a clubului Petrolul Ploiești, care a încetat din viață miercuri, la vârsta de 79 de ani.