Echipa Dinamo București a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, duminică, în deplasare, împotriva formației Poli Timișoara, în etapa a a XXI-a a Ligii I, aceasta fiind a doua remiză a sezonului pentru liderul campionatului. Dinamo a deschis scorul în minutul 26, la prima ocazie: oaspeții au scăpat pe contraatac, Dănciulescu a primit mingea în careu, a pasat cu călcâiul în spate, până la Niculescu iar acesta a înscris cu un șut din întoarcere, în dreapta portarului Pantilimon. Poli Timișoara a restabilit egalitatea la prima faza de poartă a reprizei secunde, în minutul 46, prin Gueye Mansour. Omoduemuke a centrat de pe dreapta, de la limita careului, Mansour a reluat cu capul, Lobonț a respins în sus, iar atacantul senegalez a revenit și a trimis mingea în plasă, tot cu capul, portarul dinamovist nemaiputând să se opună. Mansour a sărbătorit reușita dându-și jos tricoul și a fost avertizat. Mijlocașul Silviu Bălace a fost cel mai huiduit jucător dinamovist, el ajungând la formația din Șoseaua Ștefan cel Mare în această iarnă, chiar de la Poli Timișoara. Galeria bănățeană a afișat un banner cu mesajul „Bălace, ce-ai fost și ce-ai ajuns”, literele descrescând ca dimensiune. Bălace a fost huiduit copios în momentul în care a fost înlocuit cu Vojislav Vranjkovici, în minutul 55 al întâlnirii. La meci au asistat aproximativ 30.000 de spectatori. Galeria echipei Poli Timișoara a afișat următoarele bannere: „Mizeriei din fotbal, presei de scandal, jandarmilor ce instigă, mafiei de la Ligă, banilor murdari din drepturi TV, gunoaielor din fotbal plecați de la LPF”, „Dispreț total pentru suporterul ocazional”. Fanii timișoreni au creat o atmosferă incendieră, primind cu huiduieli fiecare atingere de balon a dinamoviștilor și cu aplauze și urale fiecare acțiune a jucătorilor pregătiți de Alin Artimon. Cei circa 300 de suporteri dinamoviști au afișat mesajele: „Alegeți-vă valorile”, „Minunatul public peste hotare n-are nicio deplasare”.
– Rednic tună și fulgeră la adresa propriilor jucători
Conducerea grupării Poli Timișoara a decis să folosească echipa a doua în meciul cu Dinamo, pentru a protesta, astfel, față de faptul că mijlocașul Artavazd Karamyan a fost suspendat două etape deoarece l-a lovit cu mingea pe arbitrul Sevastian Colțescu, la meciul din etapa a XX-a a Ligii I cu Rapid. Sâmbătă, președintele clubului bănățean, Marian Iancu, a declarat că după întâlnirea cu Dinamo va putea spune că România va avea o campioană falsă și că, indiferent de rezultat, jucătorii săi vor fi învingători, deoarece dinamoviștii nu se vor putea bucura „de o așa-zisă victorie”. Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, și-a criticat jucătorii pentru atitudinea avută în meciul cu Poli Timișoara, subliniind că aceștia se cred campioni mult prea devreme și că „se joacă cu locul lor în echipă”. „Poli a jucat cu echipa a doua, una tânără, ambițioasă. Asta a făcut diferența și a făcut ca meciul de azi să se termine egal. Sunt supărat pe jucătorii mei pentru că s-au relaxat și campionatul nu s-a terminat. Aveam posibilitatea să ne desprindem la 18 puncte de Steaua, dar unii dintre ei nu înțeleg și asta m-a deranjat. A fost lipsă de concentrare, în cabină am vorbit una și în teren… Ratarea calificării în optimile Cupei UEFA a lăsat urme adânci, dar e momentul să ne trezim. Jucătorii se joacă cu locul lor în echipă, cu primele lor”, a spus Rednic. Tehnicianul dinamovist s-a arătat deranjat de modul în care s-a primit gol în meciul cu Poli, imediat după pauză. „Echipa a jucat mult mai bine decât la ultimul meci, dar nu se poate ca în primul minut să vii de la cabine și să iei gol, la nivelul ăsta nu ai voie. Lobonț se dă cu capul de bară, respinge, și apărătorii dorm”, a punctat Rednic, care i-a felicitat pe jucătorii trimiși în teren duminică de Poli Timișoara, majoritatea proveniți de la echipa a doua a clubului bănățean.
– Marian Iancu speră ca semnalul de alarmă tras prin introducerea echipei a doua să aibă efect
Președintele Marian Iancu a declarat că Poli Timișoara și-a îndeplinit obiectivul și a tras un semnal de alarmă, după ce a folosit echipa a doua la meciul cu Dinamo. „Mă bucur pentru acești copii, e clar că Poli are viitorul asigurat. Am văzut ce va fi mâine, trebuie să ne îngrijim de ce este azi. Echipa mare probabil că ar fi bătut pe Dinamo, pentru că jucătorii au o altă calitate”, a spus Iancu. El a mai spus că își menține declarațiile făcute înainte de meci, conform cărora Dinamo va fi o campioană falsă: „În afară de faptul că e dinamovist, Borcea e prietenul meu foarte bun și îl respect. Greșeala lui e că e dinamovist. Probabil s-au supărat pe declarațiile mele dinainte de meci. Mi le mențin”. Directorul general Gheorghe Chivorchian a felicitat jucătorii timișoreni: „Președintele CA a luat o decizie foare înțeleaptă când a hotărât să joace cu copiii. Vreau să felicit echipa de tineret a Timișoarei. A fost o lecție pentru toți cei care nu înțelegeau că Poli Timișoara trebuie respectată. Aș fi vrut să-i felicit și pe… dar mă abțin”. Vicepreședintele Emil Roșianu consideră că Poli a dat „o palmă” dinamoviștilor. „A fost o palmă pentru Dinamo să facă egal cu echipa a doua de la Poli Timișoara. Sper ca din această lecție să fi învățat ceva. Cu siguranță prima echipă i-ar fi bătut”, a comentat Roșianu.
– Spectacol la Piatra Neamț, într-un meci cu 7 goluri
Echipa Ceahlăul Piatra Neamț a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (4-2), formația Oțelul Galați, într-un meci în care s-au înscris tot atâtea goluri cât în celelalte opt partide ale etapei a XXI-a a Ligii I. Pentru Ceahlăul au marcat: Murgan ’4, Rusmir ’31, Vrăjitoarea ’34, M. Ilie ’42 (penalti), în timp ce pentru Oțelul au înscris: Labukas ’3, Nohai ’13 (autogol) și Kim-Gil Sik ’71. La meci au asistat aproximativ 2.000 de spectatori. Președintele de onoare al clubului Ceahlăul, Gheorghe Ștefan, a coborât în minutul 17 de la loje la masa presei, comentând fazele celor două goluri ale gălățenilor. El l-a criticat la câteva faze pe arbitrul Ionică Serea.
După etapa a XXI-a, clasamentul Ligii I arată astfel:
1. Dinamo 21 18 2 1 43-11 56 (+23)
2. Steaua 21 11 7 3 37-11 40 (+7)
3. Rapid 21 11 7 3 35-14 40 (+7)
4. CFR Cluj 21 12 4 5 40-25 40 (+10)
5. Gloria 21 11 3 7 27-19 36 (+3)
6. Poli Timișoara 21 9 6 6 21-17 33 (0)
7. FC Vaslui 21 9 5 7 27-30 32 (-1)
8. Oțelul 21 9 3 9 30-38 30 (0)
9. UTA 21 7 5 9 17-20 26 (-7)
10. Pandurii 21 7 5 9 16-22 26 (-4)
11. U Craiova 21 6 8 7 22-33 26 (-7)
12. Farul 21 6 7 8 22-22 25 (-5)
13. Poli Iași 21 6 7 8 23-28 25 (-5)
14. Unirea Urziceni 21 6 4 11 16-23 22 (-8)
15. Ceahlăul 21 6 3 12 18-33 21 (-9)
16. FC Argeș 21 4 4 13 13-26 16 (-17)
17. Jiul Petroșani 21 3 5 13 9-26 14 (-16)
18. FC Național 21 3 5 13 14-32 14 (-16).






