Dinamismul Ortodoxiei dobândite

În ziua de 15 ianuarie 2014, s-au împlinit 5 ani de la trecerea în veșnicie a marelui gânditor ortodox francez, profesorul Olivier Clément. Pentru că am avut privilegiul să-i stau multă vreme în preajmă și să-i cunosc programul de viață, am gândit că ar fi potrivit ca, în amintirea sa, să îi schițez un sumar portret, pentru ca numele și activitatea distinsului profesor de teologie de la Institutul „Saint Serge“ din Paris să fie cunoscute preoților și credincioșilor noștri.
Gândirea teologică, opera scrisă și activitatea misionară ale acestui „teolog laic“ sau „laic spiritual“, după cum este supranumit în Occident, îl situează între cei mai mari teologi ai secolului al XX-lea, care au marcat timpul celui mai zbuciumat veac din istorie. Numai că diferența dintre Olivier Clément și ceilalți teologi ortodocși ai secolului este aceea că cel dintâi nu s-a născut într-un mediu ortodox, sau cel puțin creștin, ci într-o familie complet atee, trăind apoi o perioadă de timp și într-un cadru total decreștinate.
Întâlnirea cu Hristos
Lucrarea sa, intitulată L’Autre Soleil, autobiographie spirituelle (Celălalt soare, autobiografie duhovnicească, Stock, 1986), Olivier Clément și-o începe cu următoarea mărturisire: „Când eram copil, nu mi se vorbea niciodată despre Dumnezeu“.
Părinții teologului, la origine, erau protestanți. Convertirea lui Olivier Clément la Ortodoxie a fost una cu totul aparte. El a intrat în dialog cu Dumnezeu la vârsta maturității, asemenea Sfântului Pavel. Dacă în copilărie acest dialog era declarat imposibil și inutil, în urma unei lungi căutări, trecând prin înțelepciunea religiilor Extremului Orient, Olivier Clément, teologul de mai târziu, a întâlnit pe Hristos în ziua de 23 noiembrie 1952, când a cerut botezul în Biserica Ortodoxă. Acest fapt i-a schimbat în totalitate viața. Pentru noi, care ne-am născut creștini ortodocși și am fost hrăniți din laptele eclesial al Bisericii mame, apoi întăriți cu hrana consistentă a tradiției ortodoxe, este de neînțeles profunzimea unei astfel de schimbări, dar pentru Olivier Clément convertirea a fost simțită ca un dat ontologic, ființial. El a trăit profund renașterea sa prin apă și duh. „În timpul Botezului, spunea el mai târziu, am simțit cum semințele Învierii au germinat și invadat pentru totdeauna spațiul ființei mele“. Vechea sintagmă a apologeților din zorii creștinismului primar: „Nu ne-am născut creștini, ci am devenit“ se potrivește și în cazul profesorului Olivier Clément.
Prieten al părintelui Dumitru Stăniloae
Traseul vieții sale de până la botez a fost sinuos. După ce a primit o formare literară și istorică în tinerețe, Olivier a devenit profesor de istorie la un liceu parizian. În marele tumult al orașului luminilor, Dumnezeu a voit ca drumurile sale să se intersecteze cu cele ale filosofului rus Nicolae Berdiaev și ale teologului Vladimir Lossky. Convorbirile cu ei l-au determinat la acel convertio prin metanoia, care i-a adus adeziunea necondiționată la misterul credinței creștine ortodoxe. Astfel, înainte de a deveni profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie“ din Paris, de prin anii ’60, Olivier Clément s-a atașat total – ca un călugăr care se inițiază în viața monastică – de un iscusit părinte spiritual, de Vladimir Lossky, reprezentantul de referință al neo-patristicii ortodoxe.
Însă, Olivier Clément nu a rămas să se adape doar din izvorul nesecat al teologiei lui Berdiaev și Lossky, ci a intrat în contact și cu alți teologi ruși din diaspora ortodoxă: Paul Evdokimov, Leon Zender, Alexandru Soloviev, Soljenițîn, Paul Florensky, Alexandru Schmemann și mulți alții. În ultimul timp, părăsise într-un fel teologii ruși, pentru a se atașa de părintele Dumitru Stăniloae, cu care a devenit un prieten în duh evanghelic. Olivier Clément a fost cel care a reafirmat faptul că părintele Stăniloae este cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea. (…)
Principiul unității în diversitate în Ortodoxie
Când vorbim despre gândirea teologică a lui Olivier Clément, în primul rând, trebuie să ținem cont de faptul că viziunea credinței plenare a teologului care abordează problemele doctrinei este pătrunsă de o Ortodoxie viabilă, deschisă și primitoare a tot ceea ce este adevărat și autentic, chiar dincolo de frontierele dogmatice și canonice ale Ortodoxiei istorice. Viziunea plinătății și unității, care nu este nici unicitate, nici exclusivitate, domină gândirea teologică a marelui „passeur“, cum îl numesc unii. Olivier Clément a elaborat pentru prima dată în Ortodoxie principiul de unitate în diversitate. Convingerea sa profundă era aceea că Hristos este prezent oriunde și că, prin întrupare, Hristos Și-a asumat întreaga umanitate, din începutul istoriei până la sfârșitul ei. „Întreaga istorie a umanității, zicea Olivier Clément, ține de Hristos întrupat și tinde către Hristos Cel ce va să vină“.
Teologia marelui Clément este o teologie pascală, ca un imn dedicat Învierii lui Hristos și, deci, o teologie a speranței. Această dimensiune pascală traversează toate operele sale dogmatice, chiar și cele în care își etalează reflecțiile asupra crizei modernității în care Ortodoxia trebuie să-și promulge mesajul ei revelat. Dinamica hristică din istorie trebuie amplasată în spațiul unde suflă Duhul Sfânt, nu în afara lui, adică în spațiul eclesial, sau spațiul unde se adună credincioșii într-un singur trup tainic, spiritualizat. Așa cum Duhul Sfânt Se odihnește în Fiul, tot astfel Se odihnește și în cei care constituie Trupul Său tainic, care este Biserica, dar acea Biserică fără hotare sau limite. De aceea, marele teolog, în opera sa „La révolte de l’Esprit“, nu surprinde nicicum atunci când vorbește despre dinamica Sfântului Duh în Biserică, arătând că misterul Bisericii în Duhul Sfânt este același lucru cu misterul Duhului în Biserică. „Și unde nu suflă Duhul Sfânt?“, se întreabă teologul speranței… „Experiența oamenilor plini de Duh Sfânt în Biserică înseamnă o mișcare dinamică, teandrică, în orice loc al Cosmosului“.
Un trăitor laic al Filocaliei
Olivier Clément a fost un trăitor laic al Filocaliei și un îndrăgostit de frumusețea impenetrabilă a divinității. S-a străduit toată viața, de când a fost chemat în chip miraculos la Ortodoxie, să caute și să decripteze energiile necreate ale lui Dumnezeu din firea lucrurilor și să intre în comuniune cu chipul lui Dumnezeu-Iubire din fiecare persoană. Ca și părintele Stăniloae vedea lumea, cu rațiunile ei, într-un permanent dialog cu Dumnezeu-Creatorul. Să nu uităm că s-a preocupat de traducerea în limba franceză a Filocaliei, căreia i-a făcut un amplu comentariu introductiv, ca lumea occidentală să perceapă frumusețea inegalabilă a acestei opere.
A coordonat traducerea în limba franceză a cărții monahului de la Rohia, Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii (Le Journal de la félicité). Nu la întâmplare s-a preocupat de această operă. Convertirile celor doi se aseamănă întrucâtva!
Tradiția ortodoxă, un bun al tuturor
Gândirea sa teologică este lăsată moștenire urmașilor și este cuprinsă în cele peste treizeci de opere pe care le-a scris. Între teologii contemporani, Olivier Clément este, fără îndoială, cel care a știut să se aplece asupra marilor întrebări și provocări ale modernității. A căutat să răspundă și să dea soluții într-un mod exemplar, reflecțiile sale devenind normative pentru creștinii angajați în confruntarea cu postmodernitatea și postcreștinismul. Gândirea sa este fundamentată pe tradiția patristică a Bisericii, însă, în același timp, ea este creatoare și novatoare, adaptată la gândirea omului modern. În plină epocă a negativismului și iluminismului tardiv, Olivier Clément a știut să aprindă o lumină pe care întunericul n-a putut-o stinge. S-a preocupat mult de Ortodoxia din diaspora, încercând să reunească pe toți, nu sub jurisdicțiile canonice ale bisericilor mame, ci sub omoforul nevăzut al lui Hristos, Arhiereul veșnic, în așa fel ca tradițiile credincioșilor ortodocși din țările ortodoxe să devină un bun al tuturor.
PS Ioachim Băcăuanul – www.ziarullumina.ro