La Muzeul de Istorie Suceava se deschide vineri, 29 octombrie a.c., la ora 13:00, expoziția cu genericul „Din tezaurul arhivistic sucevean”.
Realizată de Arhivele Naționale Suceava în colaborare cu Muzeul Bucovinei, expoziția, prilejuită de sărbătorirea Zilei Arhivelor Naționale (31octombrie 2010) marchează totodată împlinirea a 65 de ani de existență a arhivelor sucevene.
Înființată în anul 1945, prin eforturile susținute ale lui Gheorghe Lăzărescu și ale directorului general Aurelian Sacerdoțeanu, Direcția Regională Suceava a Arhivelor Statului a continuat activitatea Direcției Regionale din Cernăuți, cu atribuții pentru partea de sud a Bucovinei (județele Rădăuți, Suceava, Câmpulung și pentru județele Baia și Dorohoi).
În aprilie 1969, prin comasarea filialelor de la Rădăuți, Câmpulung și Fălticeni, se înființează Filiala Arhivelor Statului Suceava, căreia, la data de 9 iunie a aceluiași an, i se atribuie un spațiu în clădirea ocupată de Muzeul Județean, unde funcționează și în prezent.
Arhivele sucevene dețin în depozitele proprii o cantitate de 4.369 ml de documente, organizate în 670 de fonduri, cu anii extremi 1398 (cel mai vechi document) și 1998 (cel mai recent) – fonduri documentare provenind de la instituții administrative, școlare, ecleziastice, judecătorești care au funcționat pe teritoriul actualului județ Suceava, dar și dintre cele din nordul Bucovinei.
Expoziția deschisă la Muzeul de Istorie Suceava cuprinde documente originale din secolele XV-XIX administrate de Arhivele Naționale Suceava și Muzeul Bucovinei.