„Din Stulpicani” (I)

„Problema bonurilor de alimente”
„Una din cele mai spinoase probleme, care irită sensibilitatea maselor muncitorești de la noi, o constituie modul cum se achită salariile la diversele întreprinderi comerciale sau industriale. De cele mai multe ori salarii de mizerie, muncitorii sunt avizați la acest minim de existență zi de zi. Dar, iată, cum se petrec lucrurile. Inspectoratul muncii a fost sesizat că unii patroni, mai ales din județul Câmpulung, la lucrările care comportă plata salariilor la un termen mai lung, în loc de aconturi în bani, dau lucrătorilor bonuri de alimente, valabile la anumite ghișee comerciale. Prin această măsură, celelalte întreprinderi comerciale suferă o concurență neloială, iar muncitorul este obligat, în modul acesta, de a cumpăra adeseori marfă de calitate inferioară”.
„Suceava”, Anul I, nr. 150, 7 Iulie 1939.
„Din Stulpicani” (I)
„Pornind din Frasin, în susul râului Suha ce-și mînă gălăgios apa spre rîul Moldova, după o călătorie pe jos de două ceasuri, ajungi în satul Stulpicani. Așezat la confluența a trei pîraie – Negrileasa, Ostra și Gemenea – Stulpicani este un sat de munte cu gospodării frumoase, cu oameni harnici și pricepuți în exploatările de pădure, cu feciori voinici și fete harnice, care, vorba lui Creangă, «știu a învîrti hora, dar și suveica». Oamenii și locurile au avut de suferit de pe urma trecutului vitreg. Neștiința de carte, bolile, nesiguranța zilei de mîine întunecau gîndurile lucrătorilor de la pădure. Aceștia munceau cîte 16 ore pentru a-și cîștiga o bucată de pîine. Forestierii erau chiorîți de fumul din barăcile acoperite cu pămînt, iar spinările le erau roase de cetina pe care dormeau. În pădure ei lucrau cu unelte rudimentare irosindu-și puterile”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5162, Suceava, Vineri 17 iulie 1964.