Cinci zile într-o lume pe care merită s-o vezi măcar o dată în viață
Rarăul nostru pare doar un pitic din lumea basmelor după ce ajungi să vezi Himalaya și ale ei piscuri acoperite de ghețari. Pentru a ajunge lângă giganți nu-și trebuie prea mulți bani, ci un dram de dorință. Iar cine și-a făcut curaj pentru o asemenea aventură va trăi mereu cu dorința de a reveni în Nepal, țara de care se leagă cele mai senzaționale povești despre Himalaya. Nici nu ar fi prea greu, pentru că aici se află opt din cele zece vârfuri din lume care măsoară peste 8.000 de metri înălțime, printre care și legendarul Everest.
Drumul spre Annapurna începe cu formalitățile
Pentru a intra în sanctuarul Himalaya este obligatoriu să treci prin furcile caudine ale birocrației nepaleze. Comparativ cu România, unde poți bântui liniștit fără prea mari bătăi de cap, în Himalaya lucrurile stau cu totul diferit. Nelipsitele fotografii sunt trei la număr. Una rămâne la agenția de stat care înregistrează turiștii care vizitează munții, iar altele două vor fi folosite pentru cele două permise absolut obligatorii care îți vor fi verificate în mai multe locuri pe traseu de către un soi de poliție montană. Ambele permise trebuie și plătite, ceea ce înseamnă în jur de 30 de dolari în total. Iar pentru procurarea acestor permise trebuie luată în calcul și o marjă de timp de aproximativ jumătate de oră pentru fiecare persoană, perioadă în care totul este completat de mână, inclusiv ruta pe care turistul o va parcurge. Aceste permise de acces se pot procura și direct de la posturile de poliție din munți, doar că prețurile sunt mai mari.
Treptele
Himalaya nu înseamnă doar splendoare, ci și multă trudă. Aici totul se câștigă cu sudoare, inclusiv fericirea de a fi aproape de piscurile cele mai înalte din lume. De la un cătun la altul se ajunge pe trepte din piatră, construite în ani și ani și bătute în perioada caldă de mii de turiști. Direct spre înălțimi sau șerpuite, aceste trepte pot fi considerate o adevărată operă de artă. Sunt, deopotrivă, locurile de acces folosite de elevii care coboară și urcă zilnic spre școlile pe care le urmează, de turiști, localnici, dar și de caprele sau măgarii cu ajutorul cărora se transportă către înălțimi butelii, bere sau alimente. Trepte se găsesc nu doar între cătune, ci și prin jungla himalayană. Aparent, duc către nicăieri, dar aici nimic nu este făcut la voia întâmplării. Treptele pietruite din Himalaya sunt întrerupte periodic de punți suspendate peste râuri învolburate, care-și aruncă apele în cascade zgomotoase și extrem de spectaculoase. Totul pare într-o armonie deplină, păstrată la fel de mii de ani și respectată până și de hoardele de turiști chinezi sau europeni.
Localnicii și agricultura
Pe tot traseul spre vârfurile lanțului himalayan întâlnești oameni, localnici pentru care timpul pare să fi stat în loc. În general, sunt oameni simpli, care muncesc din greu pentru a-și câștiga existența. Una din sursele de venit sunt dealurile terasate pentru practicarea agriculturii. Orice petec de teren care și-a găsit o întrebuințare oferă hrană pentru localnici. Predomină culturile de orez, dar pe aceste terase au fost înființate și culturi de cartof, dar și mici solarii din care se recoltează legume. Fotografiatul localnicilor este relativ, pentru că mulți dintre oamenii locului refuză să-și expună chipul, așa că o întrebare înainte de a declanșa blitzul aparatului foto este chiar binevenită.
Ca o curiozitate, în Himalaya, ce-i drept la poalele masivului, se găsesc și portocali, dar și un soi de roșii care cresc în copaci.
Godinul
Pentru a ajunge în punctul cel mai de sus din Annapurna nu-i nevoie să cari cortul. Este suficient un sac de dormit pentru că pe traseu, la maxim o oră și jumătate de mers pe jos se găsesc cabane. Destul de rudimentare, cu geamuri care îți aduc în cameră adierea vântului de munte, aceste cabane își oferă un confort care aduce aminte de casele bunicilor. În camere nu există încălzire, iar dacă te-a prins ploaia sau ninsoarea pe traseu singura soluție este să cobori în sala de mese. Este o sală multifuncțională, unde în afară de servit masa se petrec și alte lucruri extrem de practice. În jurul singurului godin care există în încăpere sunt trase mai multe sârme pe care hainele ude sau care au fost spălate de turiști sunt puse la uscat și pregătite pentru o nouă zi de muncă pe treptele și versanții din Himalaya. Godinul nu are doar rolul de a încălzi hainele, ci și efect terapeutic asupra sufletului. În jurul focului de seară se adună mai toți turiștii din cabană, iar poveștile diverse din cine știe ce țară a lumii capătă pe loc nuanțe din cele mai neașteptate. De obicei, se alătură și ghizii care-i însoțesc pe turiști, iar șezătoarea este pregătită pentru ore lungi de socializare.
”Capra neagră” în adidași
Cei mai mulți dintre turiștii care merg pe traseele din Himalaya apelează la ajutorul ghizilor locali. Să nu vă mire dacă aceștia vor merge tot drumul, indiferent că afară e soare, plouă sau ninge, în adidași. Și cu toate acestea nu au nici o problemă, nu se plâng de frig, nu alunecă și merg, mai bine zis se cațără pe trepte ca niște adevărate capre negre. Ghidul nostru, Rem pe numele său, a fost un tip echilibrat și de ajutor, dar două românce venite la trekking în Himalaya au trăit un coșmar cu ghidul care pur și simplu le-a abandonat prin munți, și nu oricum, ci pe timp de noapte și cu o ninsoare abundentă. Ziua de muncă a unui ghid este plătită cu aproximativ 13 euro, în funcție de negocierea făcută înainte de plecare, iar pe traseu nu ai treabă cu cazarea și masa nepalezului care te ajută să te descurci pe potecile de munte.
Îți cari bagajul singur sau angajezi un porter
Pentru un drum de cinci zile pe care l-am făcut în munți ai nevoie de haine, alimente și un sac de dormit. La alimente se poate renunța și trebuie luat doar strictul necesar, orice kilogram în plus fiind echivalent cu o adevărată bombă cu plumb. Ce-i drept, cu fiecare sută de metri pe care o urci în inima lanțului himalayan prețurile încep să crească. Nu sunt totuși de speriat. Astfel, o sticlă de apă la un litru costă între 60 și 130 de rupii (paritatea euro-rupie fiind de 1 la 111), o omletă cu roșii și cartofi este 180 de rupii, iar un orez cu pui costă 350 de rupii. Există și specialități europene, o pizza la circa 450 de rupii, dar și mâncare coreeană sau japoneză. Ideal, ar fi ca bagajul să nu cântărească mai mult de 12 kilograme, asta în funcție de cât de mult vă țin picioarele și umerii. Există însă și varianta mai ușoară, dar mai scumpă. Un porter îți va căra bagajul pe toate cărările, indiferent de vreme și greutate, iar pentru asta trebuie să scoți din buzunar circa 11 euro pe zi.
Toate anotimpurile în câteva zile
Himalaya este fascinantă și pentru faptul că își oferă posibilitatea să treci în doar câteva zile prin aproape toate anotimpurile anului. La plecarea spre crestele înzăpezite, la poalele munților, era aproape vară, grădini cu portocale coapte, ceapă verde și vreo 23 de grade Celsius. Pe măsură ce am urcat vremea a început să se schimbe. La 1.950 de metri altitudine am avut parte de prima dimineață și seară destul de răcoroasă. Apoi, la Ghorepani, undeva la 2.860 de metri, au apărut primii fulgi de zăpadă. Am ajuns apoi la 3.300 de metri, iar pădurea era albă. La coborârea spre 2.600 de metri a început ploaia, iar ceața ne-a învăluit într-o mantie mohorâtă, mersul prin jungla himalayana devenind o luptă cu mocirla, fiecare pas făcut aiurea putându-se transforma într-o catastrofă. În ultima noapte petrecută în Himalaya, la Chhomrong, la 2.170 de metri, a fost și cel mai frig, undeva pe la -2 grade Celsius.
Rododendron acoperit de zăpadă și piscuri cu ghețari
În această lună de februarie, Himalaya se deschide în toate sensurile. Rododendronul roșu sau roz dau un efect aparte pădurilor montane, iar zăpada căzută peste flori te duce cu gândul la un meșter florar care s-a jucat cu imaginația. Și nu este singurul peisaj care îți taie răsuflarea aici. Annapurna Sud, unul dintre cele patru vârfuri cu acest nume, și-a dezvăluit întreaga personalitate într-o dimineață senină. Mângâiat de soarele dimineții, vârful cu ghețari veșnici părea un uriaș adormit, dar numai oamenii munților știu cât de înșelătoare poate fi această senzație de liniște la peste 7.000 sau 8.000 de metri altitudine.
Turiștii chinezi
Majoritatea turiștilor din giganții lumii sunt, cum se poate altfel, chinezii. Femei, bărbați sau copii, cu toții iau cu asalt Nepalul, chiar dacă ar putea foarte bine să opteze pentru propria lor țară pentru a admira Himalaya. Mulți dintre ei vin total nepregătiți pentru un drum de acest gen. Singura pereche de încălțăminte o reprezintă adidașii, iar după 2-3 zile de ploaie, lapoviță și zăpadă aveau picioarele murate la maxim. Cam la fel s-a întâmplat și cu o familie de danezi, părinți și trei fete, care au crezut că în Himalaya, la 3.000 de metri altitudine, a venit vara.
Ceața ”a furat” 23 de munți
Prima panoramă spectaculoasă din zona Annapurna este la Poon Hill. De aici se văd ca într-un arc nu mai puțin de 23 de munți, printre care și Daulaghiri. Chiar dacă are “numai” 8.172 de metri, Daulaghiri este considerat printre cei mai periculoși munți din lume, aici pierzându-și viața zeci de alpiniști și șerpași experimentați care au încercat să-l îmblânzească. Din păcate, nu am avut parte de această priveliște, ceața și norii fiind stăpâni în acea dimineață, când răsăritul soarelui creează o imagine superbă asupra arcului montan himalayan.
Întâlnirea cu iacii
La plecare am încercat să aflăm ce animale vom putea vedea prin munți. Răspunsul: după norocul pe care o să-l aveți. În ziua a treia, în timp ce coboram echilibristic pe zăpada care acoperea perfid gheața formată peste noapte, am avut parte de o întâlnire neașteptată. O turmă de iaci era prin junglă la păscut. Blana lor mițoasă și lungă era acoperită cu zăpadă, iar blândele animale nici nu se sinchiseau de aparatele foto și camerele de luat vederi care le acordau toată atenția. Sincer, nu mi-am dat seam ace pășteau pe la vreo 2.800 de metri altitudine, dar probabil că ciobanii nu le-au adus acolo chiar de pomană.
Băile termale de la Jhinudada
Orele petrecute în Himalaya au și partea lor de relaxare. Au și un nume: Jhinudada. Aici, pe marginea unui râu prăvălios de munte, se află băi termale în stilul celor existente pe valea Cernei, în apropiere de Herculane. Și aici, în Nepal, există vestiare improvizate din lemn, dușuri în aer liber, dar toate acestea sunt trecute cu vederea după o oră și mai bine în care mușchii picioarelor iau o binemeritată pauză. E un loc extrem de căutat de turiști și pe care localnicii ți-l recomandă cu căldură.
