Aniversarea nașterii lu Eminescu ar fi trecut aproape neobservată dacă lipseau înjurăturile disimulate în chemarea (corectă!) către scoaterea poetului de sub zodia festivismului găunos, superficial și patriotard. Cum am mai spus și cu alte prilejuri, este o evidentă mistificare: în numele unei teze de necontestat se acționează și brutal, și insidios, în cu totul altă direcție. Nu solemnitatea de mucava în receptarea operei eminesciene este ținta demersului „integrator” ci însăși ființa poetului și esența poeziei sale. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, în elanul lor dezlănțuit, eminescofobii nu se sfiesc să-și jignească propria nație – cică românii îl prețuiesc pe Eminescu deoarece-s niște retardați incapabili să trăiască dincolo de pragul secolului XIX! (am citat dintr-o „scrisoare” adresată de penibilul Mihai Zamfir „României literare”). Și pentru că am utilizat termenul „eminescofob”: dacă apelăm la etimologie, constatăm că fobia înseamnă frică, nu adversitate. Oare nu despre teama de Eminescu, cel necitit și, cu siguranță neînțeles, o fi de fapt vorba? O recentă emisiune a prea puțin simpaticului Turcescu, de altfel, singura dedicată poetului în ziua aniversării nașterii sale, i-a pus alături pe Adrian Păunescu și Costi (?) Rogozanu (?). Nu-s un fan al lui Păunescu și consider că înregistrarea de la Cenaclu era mult mai bine să lipsească, dar nu-i cu putință să treci cu vederea că exact „tezele” revizioniste Păunescu le-a formulat în urmă cu două decenii și-ntr-o redactare mai elevată, mai rațională și mai urbană! Mă tem că n-are nici un rost să ne propunem a replica punct cu punct unor acuze absolut aberante, de tipul antidemocrat, nul, reacționar, fără lecturi esențiale, violent, incorect politic, proto-legionar, complet demodat, rizibil, un scriitor căruia nu i se potrivește sintagma „poet național” fiindcă, odată cu intrarea în Europa, am ieșit din zodia naționalismului (!), care nu-i profund (Atenție la argumentare: deoarece categoria profundului… nu-i post-modernă – halal logică! Copacul nu-i verde, cerul nu-i albastru, fiindcă verdele și albastrul nu se mai poartă! ) Evident, acum am adus în discuție considerații tip Patapievici, autorul memorabilei teze potrivit căreia „Eminescu este cadavrul nostru din debara” ce împiedică intrarea României în Uniunea Europeană. Ape vor seca în albie, dar astfel de aberații nu cred că vor mai fi scrise vreodată cu alfabetul limbii române! Cât privește punerea în circulație a opiniilor exprimate cu dezarmantă franchețe, pe diverse bloguri, de liceeni care, în mod cert, n-au catadixit să citească vreodată altceva decât rezumate prefabricate pentru obținerea izbăvitorului 5 la bac, este pur și simplu indecent să încerci a le conferi gir de „vocea poporului” plictisit de un Eminescu care… nu mai e la modă. Homer o mai fi la modă? Mă-ndoiesc. Îl dăm jos de pe soclu? Dar Shakespeare? Dar Balzac? Dar Goethe? Unde li-s contestatarii? Hemingway n-o fi avut păr pe picioare ? Faulkner n-avea dinții galbeni? Ei, și ce-i cu asta? E zăludă rău și ideea că „mitul Eminescu” e-o creație… ceaușistă! O fi vinovat compozitorul Wagner c-a devenit idolul lui Hitler? Mai știi? O fi, fiindcă și azi Wagner nu se cântă în Israel… Total aiurea sună și afirmația potrivit căreia Eminescu n-ar fi… modern. Tocmai el, întemeietorul poeziei moderne române! Probabil că „modern” va fi înseamnând porno-literatura, bric-a-bracul, disoluția personajului, absența construcției, plus chewing-gumm și telefon celular cu hand-free… De-a dreptul îngrijorător este că imprecațiile băștinașilor încep să sune tot mai aidoma celor proferate de frații noștri vitregi de la Chișinău aflați în solda caraghiosului Vasile Stati. Și pentru ei, Eminescu nu-i altceva decât un naționalist desuet, delirant, imitator servil, total depășit, xenofob împătimit. Iată că marile spirite se întâlnesc!
Nu-i mai puțin adevărat că și de cealaltă parte încep să se alinieze poziții greu de acceptat. Într-un cadru oficial, la București, s-a lansat ideea (pornită, evident, din bune intenții) … sanctificării lui Eminescu, plus propunerea să i se confere rangul postum de „conducător al neamului” (nu sună antonescian?), ziua națională a României urmând să fie mutată pe 15 ianuarie! Deci, ori cadavru, ori sfânt! Imparțiali, românii noștri!