Din „Jurnal”: una, alta…

Am dat, într-o însemnare veche, peste un cuvânt uitat: ați mai auzit vreodată de zincweiss? Mă tem că, eu, nu. Toată copilăria suceveană am umblat după zincweiss; se găsea de vânzare la „Alimentara” și la drogherii – parcă a intrat în pământ! Cum costa destul de mult, la Ițcani se inventase un soi de erszatz, alcătuit din praf de cretă și lapte de capră. Nu știu de ce numaidecât de capră! Din primăvară până-n iarnă umblam încălțați cu „tenișii” anului trecut. Erau pantofi ieftiori, dar și ăștia se dădeau „pe puncte” (un soi de cartelă pentru îmbrăcăminte și încălțăminte) și dacă arborai teniși, erai în rând cu lumea. Numai că, istoviți de purtarea prin colbul ulițelor și peste cărările îmburuienite de pe Zamca, se pătau, se-nverzeau, se mânjeau… Îi dădeam cu zincweiss și redeveneau albi, un alb ireal, scorțos și friabil – peste o zi două trebuiau dați din nou. Zincweiss-ul amintește cârpeala de fațadă ce încerca să readucă albul imaculat într-o lume a deplinei sărăcii cenușii. Unde s-o mai găsi zincweiss?
*
Pentru cei care încă ar mai avea ceva îndoieli privitoare la destinul poetic al lui Nicolae Labiș, transcriu un document aflat printre actele Asociației Scriitorilor din Iași. Este vorba despre motivația organului de partid care a decis retragerea de pe piață și trimiterea la topit a revistei „Iașul literar” nr. 5/1955. Pricina era o poezie a lui Nicolae „nejustă” și, evident, profund dăunătoare. Iată motivația „organului”: Nicolae Labiș nu-i decât un „ghimpe otrăvitor și dușmănos”, autor al unor poezii minate de „idilism și nepăsare: lupta de clasă e bagatelizată, manevrele chiaburești sunt privite de pe poziții deviaționiste” etc., etc. Labiș… deviaționist!! Tot printre vechile file am aflat o adresă a Consiliului Popular Oradea (se pare că a fost trimisă și altor reviste din țară) prin care se cerea să nu fie publicate versurile Anei Blandiana: „Este necesar să vă aducem la cunoștință faptul că sub acest pseudonim se ascunde Doina Coman, fiica preotului Coman Gheorghe, care în prezent este reținut de organele în drept pentru activitate subversivă împotriva statului.” Și tot pe-acolo am găsit două duioase bilete galbene de tren personal clasa a III-a pe ruta Iași-Fălticeni și retur (1952). Decontul era semnat de Constantin Ciopraga: profesorul îl aducea la Iași, să-l înscrie la Liceul Internat, pe elevul Nicolae Labiș. Din păcate, revoluția a zburătăcit sumedenie de documente asemănătoare. Din Biblioteca Asociației Scriitorilor rămăsese neatins doar sectorul de carte germană – fiindcă n-avea cine și cum să-l citească. Cărțile fuseseră donate cândva de soția scriitorului și filosofului Traian Chelariu (prețiosul fond se află acum unde-i este locul adevărat, la Suceava).
*
În urmă cu un veac, spolierea arendășească atinsese cote incredibile, a căror culme o poate ilustra plângerea unui țăran din satul Cristești, veteran al războiului din 1877 (Ion Dogaru a participat la asaltul redutei Grivița). După război, i s-a spus că veteranii vor fi scutiți de „prestațiunea” la care-i obligau arendașii și proprietarii, numai că, peste trei ani, li s-a cerut s-o plătească… și din urmă! Țăranului, fiind lipsit de orice mijloace, perceptorul i-a sechestrat „unicul meu suman, pe care aveam decorațiunile ce-mi sunt oferite de înaltul guvern pe câmpul de luptă.”
*
Regăsesc o scrisoare primită din America de la M.B.: „Știai că, în 1970, Johnny Hallyday a scris un text despre România? Mă tem că în țara noastră a rămas cvasi-necunoscut. Este profund românesc, vorbind despre drama unui emigrant de la noi. Cred că, melodic, are la bază un cântec popular din Maramureș. În textura orchestrală sunt folosite instrumente românești. Ce face naiul în introducere… o doină sfâșietoare! M-a impresionat și m-a intrigat: cum o fi apărut cântecul ăsta?” Iată textul, tradus „alb” din franceză: „Când eram copil / Trăiam foarte departe / Într-o țară română / Albă și albastră. // Atunci când visam / Vedeam întotdeauna / O fată cu ochii / Gri-albaștri. // Dar viața s-a schimbat / Pulverizând / Sub loviturile ei grele / Visurile mele de copil! / Am pierdut bătălia / Până în pragul decăderii. // Am fugit atunci / Către alte țări / Am apucat-o pe drumuri / Interzise. // Eu sunt românul / Am venit de departe / Am căutat pretutindeni / Ca un nebun // Dar viața s-a schimbat / Pulverizând sub loviturile ei grele / Visurile din copilărie / Am pierdut lupta / Până în pragul prăbușirii. // Copile, uite, / Îți întind mâinile mele / Dar e prea târziu. / Mult prea târziu. // Te-am căutat atâta / Încă din copilărie / Dar ceasul norocului meu / A trecut.”