Lecția de religie

„Din izvorul dragostei nu curge dulce și amar”



De câte ori nu auzim în viața noastră acest dulce și profund cuvânt! De câte ori existența noastră nu s-a schimbat la atingerea iubirii, care ne-a modelat mintea și inima spre cele frumoase, ne-a sculptat sufletul spre cele divine, de vreme ce iubirea vine de la Dumnezeu și se reflectă în om ca o rază din dumnezeire, indicând omului ce este Dumnezeu, și anume… Iubirea supremă. Nu degeaba părintele Dumitru Stăniloae, își intitulează una din cărțile sale de teologie Sf. Treime sau la început a fost iubirea. Iubirea este în noi, se cere însă căutată și acest lucru ne determină să ne implicăm pe drumul iubirii.
Iubirea și noua eră a iubirii adusă de Hristos
Iubirea nu se reflectă pasiv, ci comunică între subiecți, comunică între oameni, comunică între noi. Marele mesaj al lui Hristos în lume a fost fără îndoială iubirea. El ni se arată ca Iubire, fiind însăși Iubirea desăvârșită care își iubește necondiționat creația sa. Era deschisă de Fiul lui Dumnezeu este era iubirii și în orice pas din imaginile Noul Testament, Dumnezeu ne indică la iubire, însă nu oricum, nu static sau pasiv, ci activ, prin dăruirea noastră față de celălalt. Dacă Hristos ne spune să îl ajutăm pe cel de lângă noi, ne indică indirect drumul iubirii pe care El însuși l-a parcurs.
Apogeul iubirii neo-testamentare este citatul ioaneic care ne spune: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). Așadar, prin și din iubirea Sa, Dumnezeu își trimite propriul Său Fiu, care devine acum și Fiul al Omului, pentru a-i dărui omului viață prin întruparea, patima, moartea, Învierea și Înălțarea Sa.
Iubirea și urmarea ei
Sfinții Bisericii sunt modele ale urmării iubirii și tot ei – prin scrierile și viața lor sfântă – ne „provoacă” la iubire, ne deschid orizonturile spre a descoperi iubirea și pentru a o urma în fiecare secundă. De fapt, tocmai aici se reflectă frumusețea creștinismului, unde nimeni nu este obligat să știe mot-à-mot Scriptura și prin aceasta să considere că le știe pe toate, ci a imita faptele cele minunate ale ei. Creștinului nu i se propune reflectarea la nesfârșit a ceea „ce este iubirea” sau „cine este iubirea” sau „pentru cine iubesc”, ci de conștientiza nevoia de iubire. Aici se vede tăria de diamant a creștinismului, care nu impune, ci propune ceva cu totul special, cu totul „nou”. Important este acum cum privim și cum punem în aplicare cele ce știm deja despre iubire din propria experiență sau din cărți. Știm multe despre iubire, însă nu știm să o aplicăm între noi sau dacă o aplicăm, o aplicăm într-o manieră interesată. Doar când ne golim de „noi”, putem ajunge la „plinul” celuilalt, la iubirea la care ne cheamă. Până la urmă, iubirea nu este concept steril, ci însăși viața noastră.
Iubirea favorizează dogma
Aș dori să închid aici această opinie teologică cu un fragment din „Lecțiile de păstorire” ale Sf. Nectarie Kefala, mitropolitul de Pentaleos, care redă atât de frumos și de profund o altă latură a iubirii, și anume iubirea de eterodocși, ca un model de dragoste dezinteresată:
„Diferențele dogmatice ce se referă numai către capitolul credinței lasă liber neînvinsul capitol al dragostei; dogma nu combate iubirea și pe de altă parte, iubirea favorizează dogma, deoarece întotdeauna o adăpostește, întotdeauna o rabdă. Dragostea creștină este invariabilă, deoarece nici credința șchioapă a ereticilor nu poate să deformeze în aceștia sentimentul dragostei. Prin intermediul dragostei este foarte probabil să atragă către el [spre episcop] și [pe cei care] de departe au judecat dogmatic problema bisericii eterodoxe. Dragostea nu trebuie să se jertfească niciodată datorită unei diferențe dogmatice. Model ne este Apostolul neamurilor, care din dragoste suferă anatemă pentru cei ce au răstignit pe Hristos. Episcopul care nu iubește pe eterodocși, cel ce nu lucrează și pentru aceștia, este purtat de o râvnă mincinoasă și este lipsit de dragoste; acolo adevărul și lumina, râvna falsă și slava cea deșartă se judecă de lumină și de dragoste, și așa se resping. Chestiunile credinței în general, nu micșorează sentimentul dragostei. Învățătorii urii sunt ucenici ai celui viclean, căci din izvorul dragostei nu curge dulce și amar” [Sf. Nectarie (Kefala), Mitropolitul Pentaleosului, Mathima Poimantikis, Ed. Rigopoulos, Tesalonic, 1974, 192].
(Alexandru PRELIPCEAN)



Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încurajează credincioșii să accepte donarea de organe, care sunt „dovezi ale iubirii, prelevate din trupul unui alt om”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încurajează credincioșii să accepte donarea de organe, care sunt „dovezi ale iubirii, prelevate din trupul unui alt om”
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților încurajează credincioșii să accepte donarea de organe, care sunt „dovezi ale iubirii, prelevate din trupul unui alt om”

Mesaj alcătuit în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a Pompierilor din România (Suceava, 15 septembrie 2025)

Mesaj alcătuit în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a Pompierilor din România (Suceava, 15 septembrie 2025)
Mesaj alcătuit în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Națională a Pompierilor din România (Suceava, 15 septembrie 2025)

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale
„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale