Din Islanda vine omologarea

Atât pe mine, cât și pe destui din cei cu care am discutat despre evenimentele fotbalistice din ultima vreme nu ne-a părăsit starea de euforie de după meciul Naționalei mari din Austria, un meci care poate constitui „momentul zero” al revenirii fotbalului românesc în elitamondială. Ne-a impresionat, pe mine și pe ceilalți telespectatori, mai ales atitudinea, spiritul de echipă, chestii care nu sunt tocmai vorbe în vânt. De foarte multă vreme nu am văzut vreo reprezentativă de seniori abordând partidele în felul în care a făcut-o cea de acum în ambele partide. Dacă ar fi fost să fac un sondaj, probabil că 0% dintre dumneavoastră ar fi crezut că Denis Alibec va face vreodată în viațăfaza defensivă. Nu că asta ar fi mare virtute, dar în anume context și în anume scheme de joc, antrenorii pretind atacanților să vină și în apărare. Iar Denis Alibec părea să nu dea doi bani pe ideea de a lua parte și la defensivă. Ce vreau să spun cu asta? Păi, doar că Mirel Rădoi a găsit metodade comunicare optimă cu jucătorii, că s-a făcut înțeles și ascultat, inclusiv de cei mai puțin dispuși să o facă. Este incontestabil meritul lui Mirel Rădoi de a fi închegat o echipă omogenăși competitivă. Însă toată această primă impresie excelentăare nevoie ca de aer de confirmare pentru caacest incontestabil pas înainte să se finalizeze și cu o realizare notabilă. Vă mărturisesc că după prima serie de meciuri, în care noi făceam egal acasă, iar Islanda lua bătaie greu, tot acasă, cu 1 – 0 în prelungiri, de la Anglia, mi s-a făcut teamă. M-am liniștit după a doua serie, când Islanda a luat 5 de la Belgia, ceea ce înseamnă că poate fi relativ lesne perforată. Credeți-mă că nu mai am răbdare până la acest meci. Pe care dacă îl câștigăm, calificarea la Euro e ca și rezolvată, că doar nu credeți că ne-am mai putea împiedica de vreuna din vecine, cu tonusul pe care îl vom avea atunci.