Acuzat de polițiști că ar face parte dintr-o grupare infracțională care a comis mai multe furturi de seifuri de pe raza județelor Suceava și Iași, un individ din Fălticeni, Marcel Dascălu, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri, pentru spargerea a două locuințe. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, ambele fapte s-au petrecut, în perioada 16-19 ianuarie a.c., în comuna Fântâna Mare.
Marcel Dascălu, se arată în comunicatul poliției, a sustras bunuri în valoare de 35.000 de lei, bunuri ce au fost găsite ulterior la locuința unor rude de-ale sale.
„În baza probatoriului administrat, instanța de judecată a opinat pentru cercetarea autorului în stare de arest preventiv, emițând pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.
Marcel Dascălu a fost arestat preventiv și în luna martie a anului trecut, la acea vreme fiind acuzat că, alături de alți doi indivizi din Fălticeni, a furat mai multe seifuri din firme, instituții publice sau din casele unor afaceriști înstăriți din zona Fălticeniului.
Anchetatorii vorbeau la acea vreme de 10 astfel de furturi, cu un prejudiciu de peste 150.000 de lei.
Printre ultimele lovituri de care au fost acuzați cei trei fălticeneni se numără și cea din noaptea de 10/11 martie a.c., atunci când a fost furat un seif cu 30.000 de lei și mai multe documente din sediul Primăriei Drăgușeni.
Dacălu și complicii săi au ajuns după gratii, la Iași, după ce, susțineau anchetatorii, au încercat să fure un seif dintr-un magazin de covoare din Moțca.
În luna august a anului trecut, cei trei au fost eliberați de judecători, aceștia din urmă considerând că fălticenenii pot fi cercetați în stare de libertate pentru faptele lor.





