Scenă (autentică) de roman și, mai ales, de film: miezul zilei de 22 decembrie 1989, la poarta cimitirului „Eternitatea”. Înmormântare simandicoasă – răposase un cunoscut profesor universitar, șef de clinică etc. etc. Doctorii-învățăcei, cu cravate negre și chipuri mohorât asortate, așteaptă mașina de la pompe funebre. Vor prelua sicriul la poartă și-l vor purta apoi, pe lunga alee în pantă, până la biserică. Fiecare dintre cei șase emuli desemnați cu onoranta însărcinare este, într-un fel sau altul, dator-vândut profesorului, cu sprijinul căruia și-a început cariera, fie în clinică, fie la catedră, și, mai ales, și-a consolidat-o cu doctoratul privegheat ori păstorit de prestigiul decedatului. Sosește carul funebru și începe operațiunea de scoatere a sicriului „clasa I-a”, greu, cumplit de greu: stejar natur, mânere de bronz, capac ornat cu feronerie masivă. Trei doctori de-o parte, trei de cealaltă, ajutați de șofer și de milițianul de la poartă, izbutesc să-l aburce pe umeri, dar se ivesc probleme cu potrivirea pașilor. Care a pornit cu stângul, care cu dreptul, așa că se impune o scurtă oprire în vederea unui start mai organizat. „Hai, cu stângul, acum!” – se aude o comandă șoptită. Doctorii nu prea-s deprinși cu astfel de crâncenă opinteală și nici nu și-au închipuit că fostul lor profesor, ajuns adevărată umbră în ultima vreme, ar putea cântări chintale pe ultimul drum. Cum-necum, cortegiul izbutește să parcurgă câțiva metri pe Golgotă, găsindu-și un oarece ritm marcat prin pași trudnici și târșiți. Iar înainte, mult mai este! Brusc, apare în goană tânărul medic R.L.; se apropie de purtătorii al sicriului, pe dreapta, și-i șoptește precipitat și gâfâit colegului M.P.:
– Ceaușescu a fugit!
De sub raclă, o voce neîncrezătoare:
- Ce spui, mă?
- A fugit Ceaușescu!!
Coșciugul începe să salte ciudat din momentul în care vestea o află toți cei șase, fiecare primind-o în felul lui. Nimeni nu mai ține pasul, zici că acu-acu cortegiul o să se poticnească, se prăbușește sicriul, cade mortul… Dimpotrivă: găsindu-și subit neașteptate resurse, cei șase, cuprinși de nestăvilit elan, o iau aproape în fugă, leapădă povara pe treptele bisericii și o șterg înapoi, gesticulând și fluturându-și cravatele de doliu. Dinspre oraș începe să tălăzuiască vuietul mulțimii și al claxoanelor. În biserică, familia, rămasă aproape singură, nu înțelege nimic…
*
Surprize din arhive: „Raportul privind analiza muncii Direcției I-a”, semnat de gen. Vasile Vâlcu în 1955 cuprinde tabele cu numărul „lucrătorilor operativi” și al radiotelegrafiștilor din țările onorate cu prezența spionajului românesc, dă numele agenților bețivi, îi menționează pe cei evidențiați, inventariindu-le deschis „faptele de arme”, face propuneri de extindere în cutare țară și pe lângă cutare organizație ș.m.a. Prilej cu care aflăm că dintre cei 74 de ofițeri aduși în munca operativă, (de spionaj adică) „nici unul nu cunoaște în mod satisfăcător vreo limbă străină”!! Să vezi și să nu crezi, ăștia spionau cu… cu translator! Același „Raport” constată cu întristare subînțeleasă că 36 de „lucrători” din cei 74 „au numai școală elementară”. De fapt, nici pe asta n-o prea aveau, câtă vreme documentul ne informează că 34 ofițeri (din 36) au fost înscriși pentru… terminarea celor 7 clase. Ceva-ceva tot aveau bieții noștri spioni: dosare beton, fiind aduși direct din producție. Închipuiți-vi-i trăgând cu urechea la Bandung! Cum s-a soluționat chestiunea necunoașterii limbii engleze? Printr-un curs intensiv (5 luni) de limbă… rusă, după care spionii noștri erau trimiși la Moscova, la un curs de specializare în cadrul căruia se preda… și engleza. Direcția I-a nu-i vinovată de starea dezastruoasă a cadrelor: o Hotărâre a Secretariatul CC din 1951 prevedea să se repartizeze spionajului românesc „100 de tovarăși cu studii superioare, care să cunoască bine o limbă străină”. Raportul constată sec: „până acum (în patru ani) nu am primit nici un tovarăș dintre aceștia.” Așa că, lucrezi cu ceea ce ai, fiind nevoit să înghiți inițiative de genul celor întreprinse de lt. maj. Chirilescu Ilie, care, în Anglia, întrebat de un turnător local ce informații ar dori să-i aducă, i-a răspuns candid „să aducă formula prin care s-ar putea înlătura ceața de deasupra Londrei”!
