Dragă mamă și tată,
Am ajuns cu bine în Ponta Delgada în Portugalia. Am zburat peste mămuca UE, am stat o zi în Madrid și una în Lisabona. Am schimbat două avioane și un tren. Așa că vă puteți imagina ce zile nebune am avut. Mai multe v-ar putea zice picioarele mele, fiind că săracele, au fost cele mai solicitate. Vă imaginați doar că n-am stat locului.
Dar hai să vă zic cum, în dimineața plecării, am avut privilegiul nebun de a mă simți ca un… terorist… A fost cam așa. Aeroportul Băneasa este un pricăjit de aeroport, de o mărime comparabilă cu gara din Burdujeni, care nu a fost terminată nici acuma. Entuziast fiind de plecare și iubitor de amintiri frumoase, la ora șase dimineața am scos aparatul de fotografiat în frumosul aeroport și am început să imortalizez locul de unde aveam să-mi iau zborul. La propriu. Am fotografiat intrarea… Am fotografiat ieșirea… Am fotografiat ghișeele de check-in… Unde ți se verifica actele să nu fii cumva bin Laden sau Hayssam… M-am fotografiat cu călătorii… Ba chiar și locul unde se controlau bagajele. Au!!! Proastă mișcare! Cunoașteți filmele acelea americane unde toate bunicile își trec sutienele din papornițe prin mașinile acelea mari unde se vede ce ai înăuntru? Le știți, nu? Toată lume le știe! Ei bine… poliția de la Băneasa a crezut că numai ea știe de ele și că ce fac ei acolo e secret. Așa că în momentul în care am fotografiat locul cu pricina, trei băieți bodigarzi au sărit pe mine și m-au luat la întrebări. M-au impresionat! Pe bune! Atâta zel! Atâta determinare! Doi în față, unul în lateral. Nervoși. “Cine ești? Cum te cheamă? Dă-mi pașaportul! Unde mergi? Dă-mi carnetul de student!” Pe bune! Eram impresionat! Cred că și Hayssam ar fi fost impresionat. Cel din stânga mi-a luat aparatul. Altul se uita la pașaport. Celălalt se uita la mine cu niște ochi încruntați. Am șters toate imaginile pe care le aveam. De față cu ei, normal. Numai așa m-au lăsat să plec să-mi văd de ale mele. Bineînțeles după ce s-au mai uitat o dată la pașaport. Și după ce le-am explicat frumos și românește că nu scrie nicăieri că n-am voie să fac fotografii.
Cred că așa a gândit și Hayssam… Ce? Scria undeva că n-ai voie să pleci din țară? Nu…
Numai că pătrățoșii și gulerele albe sunt duri și nervoși și răi doar cu unii. Cu cei ca mine. Care poartă ochelari, sunt studenți și se duc să piardă vremea învățând.
Vă pup,
Ovidiu
Articole anterioare
Articol 1
Articol 2
Articol 3
Articol 4
Articol 5
