Cotă infimă

Din 55.000 de doze de vaccin antigripal solicitate, DSP Suceava a primit 756 de doze

Solicitarea de vaccin antigripal pentru sezonul 2017-2018, făcută de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava, a fost onorată de Ministerul Sănătății în cotă infimă. DSP a informat, ieri, printr-un comunicat de presă, că a primit 756 de doze de vaccin antigripal, din cele 55.000 solicitate, ”o primă tranșă”, destinată pacienților cu boli cronice spitalizați în unitățile medicale în scopul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale datorate contactării infecției prin gripă; pacienților cu afecțiuni cronice din spitalele/secțiile de boli cronice; personalului medico-sanitar din secțiile ATI, Neonatologie și celui care activează în serviciul de ambulanță și face parte din echipajele de intervenție de pe ambulanțe.
”Dozele vor fi distribuite cu prioritate personalului medico-sanitar din sectoarele cu risc și Serviciului de Ambulanță Județean Suceava”, se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie vor fi livrate a doua și a treia tranșă de vaccin antigripal, din cantitatea totală de 1.000.000 de doze achiziționate de Ministerul Sănătății. Vaccinul urmează a fi distribuit medicilor de familie din județul Suceava.
Dozele de vaccin vor fi destinate următoarelor categorii de populație: persoane cu vârsta între 6 luni și 64 de ani cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm bronșic și persoanele cu infecție HIV; femeile gravide; personalul medico-sanitar și auxiliar din unitățile sanitare care prin natura activității vine în contact respirator cu pacienții sau cu asistații; persoanele rezidente în instituții de asistență socială, precum și persoanele care acordă asistență medico-socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor cu risc crescut; persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste această vârstă.

Recomandări

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Un sucevean a fost primul pacient din România cu diabet zaharat tip 1 care a primit o injecție săptămânală de insulină

Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru
Dr. Claudiu Cobuz este coordonatorul echipei de cercetare clinică, alături de dr. Ramona Caziuc, medic primar, și de asistentul medical-șef Mugur Marius Tuchlei Pinzaru

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Scandal în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Suceava după ce o pacientă a fost nemulțumită că nu i se fac analize mai rapid