Teribil te mai pot dezamăgi clasicii, dacă, neajungându-ți doar opera lor, te implici sufletește și le iei la puricat biografia. Una dintre aceste dazamăgiri poartă numele Louis-Ferdinand Céline, scriitorul francez care mi-a luat piuitul cu romanul său „Călătorie la capătul nopții”. Om mare la talent și la spirit, medic de profesie, Céline a fost un colaboraționist destul de abject de-al fasciștilor, socotind probabil că asta-i calea pentru a-și pune în valoare antisemitismul care-l furnica pe sub piele.
Ca să fiu sincer, decepția mea e și mai mare, fiindcă Céline părea că deține instrumentul pentru a măsura exact pericolul nazist. Într-o conferință ținută la Berlin în 1942, el a sintetizat perfect situația europeană: „Nemții sunt nasoi, rușii nu-s nici ei mai breji. E ca și cum ai avea de ales între ciumă și holeră.” Drept urmare, deși putea să se abțină, el a ales ciuma.
Cuvintele sale nesăbuite, rostite într-un cadru oficial, puteau să-l coste. Cu tot colaboraționismul său, abia-abia a scăpat de arestare. Acest lucru avea să fie însă reparat de aliați, care l-au trimis oleacă la mititica, după capitularea Germaniei.
Să alegi „între ciumă și holeră”… Teribil mă mai regăsesc, în calitate de alegător român, în aceste vorbe de duh. De aproape 20 de ani, tot între ciumă și holeră aleg. Fie că de-o parte se găsea echipa Iliescu – având în componență nume grele precum Dan Iosif, Mischie ori Hrebenciuc -, iar de cealaltă parte se afla formația condusă din teren de Emil Constantinescu – omul cu cea mai mititică bărbăție măsurată vreodată cu șublerul în politica românească -, senzația a fost mereu că alegerea se dă între ciumă și holeră. Iar dacă apărea și-un al treilea candidat, se ivea și-o a treia opțiune: sifilisul ori, poate, mai moderna gripă aviară. Până se găsea vaccin pentru molima câștigătoare, cei patru ani de mandat treceau.
