Diferența dintre drog și rugăciune

Omul, prin firea lui, încă de la începuturile sale, a fost și este un căutător, un aspirant către mai bine, către mai sus, către absolut. Așa cum spunea un preot: „unele persoane care se droghează sunt niște persoane puternice, niște căutători incurabili. Important este să nu se oprească aici! Pentru că aici nu vor găsi niciodată acel ceva după care tânjesc. Pe de altă parte, drogul este limita extremă – limita între viață și moarte. Unii consumatori de droguri aleg această cale în semn de protest. Ca o revoltă, ca un spus lumii acesteia. De ce? Pentru că oamenii au ajuns ca niște roboți, care trăiesc într-un cadru de viață străin de viață”.
– Efectele drogului sunt stări false de beatitudine
Sunt scenarii subtile și periculoase create de diavoli, cu multă minuțiozitate. Înșelătoria merge până acolo unde una dintre substanțele deosebit de periculoase, din categoria drogurilor, se numește chiar „pudra îngerilor”. Se poate numi și așa, dar este o denumire incompletă. Corect ar fi să i se spună „pudra îngerilor negri (sau diavolilor).
Până la un punct, duhurile întunericului oferă stări asemănătoare cu cele pe care le dă rugăciunea. Îi oferă consumatorului de droguri, posibilitatea de a „escalada” treptele falsului Rai, după care victima se prăbușește în adâncul întunericului. Aici îl așteaptă stări cumplite de depresie, anxietate, confuzie, delir, asociate cu dureri fizice greu de suportat. Modalitatea de a ieși din acest Iad? Încă o doză! Și încă una! Până când organismul cedează și sufletul se pierde pentru totdeauna în cazul în care decesul survine în urma administrării unei supradoze.
Toxicomanii, în momentele lor de luciditate, ar trebui să se gândească la faptul că trupul acesta piere, sufletul însă niciodată. Și dacă pentru a calma durerile trupești putem lua un medicament, pentru durerile sufletești nu există decât rugăciunea. Iar durerile sufletești sunt infinit mai mari decât cele ale trupului!
Ce va face bietul suflet în Iad, când forțele întunericului se vor dezlănțui și vor năpădi asupra lui? Ce poate face atunci? Atunci când nici măcar nu se mai poate muri? Alternativă nu există. E doar atât – chinul veșnic… Acolo nu se mai poate lua încă o doză pentru a deveni din nou „fericit”.
Varianta drogurilor începe cu efecte psihice „înălțătoare” (înalta percepție a sunetelor și culorilor, starea de beatitudine și chiar transă) și sfârșește cu efecte psihice și fizice dezastruoase.
Drogul te scoate dintr-o stare de normalitate, sau de tulburare, te introduce în lumea falsei bucurii, după care te aruncă cu brutalitate în cumplitele chinuri ale iadului afectând atât sufletul, cât și trupul.
Rugăciunea, însă, îți oferă adevărata bucurie și stabilitate, adevărata putere. Efectele rugăciunii vor fi întotdeauna purificatoare. Aici există „lumina cea adevărată… și duhul cel ceresc”. La capătul rugăciunii nu vom întâlni niciodată anxietate, panică și depresie. Aici ne așteaptă: „credința, nădejdea și dragostea…. Toxicomanii care au încercat și varianta rugăciunii s-au regăsit, și-au eliberat sufletul și au călcat în picioare arvuna dată iadului prin consumul de ierburi ale diavolului. Tot ei au spus că: „drogul este o minciună, rugăciunea este adevăr”.
Despre rugăciune și efectele ei ne vorbește și monahul Agapie Criteanu, în cartea sa „Mântuirea păcatelor”: „…Și de afli o cât de mică plăcere în viața aceasta, ea nu este statornică până la sfârșit, ci toată îndulcirea ei se sfârșește cu necaz și suferința. Numai mângâierea lui Dumnezeu rămâne pururea, că nu este cu putință să se schimbe în amărăciune, nici mângâierea cea duhovnicească să se întoarcă în dureri și pedeapsă…”.
Prin rugăciune curată chiar și durerile fizice dispar, chiar și bolile necruțătoare se topesc. De ce? Pentru că „ce e cu neputință la oameni, e cu putință la Dumnezeu”.