Dictatura blatului organizat



Despre teoria blatului în fotbal cred că aș putea scrie până la anul, pe vremea asta, fără a acoperi mai mult de câteva procente din cât s-ar mai putea scrie încă mult și bine. Iar dacă ar fi să aduc și exemple concrete, de la noi și de aiurea, i-aș putea da liber colegului Manță pe termen nedefinit. De aceea, gogorița asta cu U.E.F.A. care anchetează, cu F.R.F. și L.P.F. care, în prelungirea brațului lung al U.E.F.A., anchetează și ele cele 8 blaturi de la noi, cu ipotetica interdicție pe care Comisia Europeană (da’ de ce nu și O.N.U. Ori N.A.T.O. Ori N.A.S.A.!?) cică ar avea de gând să o impună agenților de pariuri, anume de a nu mai introduce pe liste decât partide din prima ligă a țărilor europene, nu stă deloc în picioare. Oare chiar există aceste anchete și aceste interdicții virtuale? Mira-m-aș! Iar dacă da, chiar mă umflă râsul. Fiindcă ce altceva ai putea face decât să cazi pe spate, în hohote, amintindu-ți de blatul ordinar de acum doi ani și-un pic, prin care Franța s-a strecurat la Mondialele din Africa de Sud? Ori mă înșel eu, iar alături de mine toți oamenii normali de pe planetă? Ori poate „nu se pune” la blaturi o calificare la World Cup dacă se califică tocmai Franța, cea care a dat omenirii atâtea nume mari, precum Voltaire, Matisse, Aznavour și, mai de curând, Michel Platini? Care, la data la care Franței îi cam tremurau chiloții în fața Irlandei, era ce e și azi: președintele U.E.F.A.! Iar în barajul amintit, Irlanda era deja calificată până în momentul când domnul Thiery Henry a luat o minge în brațe, până și de dincolo de linia de fund, a pus-o jos, iar finalul a fost cel știut: în ațe! Aaa, arbitrul? Era acolo, la vreo doi metri distanță, dar n-a văzut nimic. Știți de ce, da? Unghiul, juucătorii interpuși, lipsa intenției, presiunea publicului, d-astea de le știm și de pe la noi. Dacă vă imaginați că Platini a devenit, în doar doi ani, campionul luptei antiblat, înseamnă că la „momentul zero” de la noi, când alde Jean, și Nașu, și M.M., și Pinalti, și toți, se jurau că-i gata, dumneavoastră vă făceați somnul de frumusețe. Când la Mondiale se ajunge prin cel mai ordinar blat, comandat de preșu’ U.E.F.A., executat de un arbitru F.I.F.A. și finalizat de un jucător-legendă, ce mă-sa să mai anchetezi? Și ce interdicții să pui?