Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că în acest moment nu există nicio ofertă concretă pentru atacantul Nicolae Dică (foto). „Rămâne să vedem dacă va pleca Dică de la Steaua. M-a pus pe gânduri declarația președintelui de la Lyon care a spus că se gândește să demareze imediat negocierile, dar cinci ore cât am stat lângă el nu a spus nimic. Nu știu dacă a fost galant sau a glumit spunând acest lucru, dar nu s-a purtat nicio discuție despre transferul lui Dică, deși ar fi fost un cadru potrivit. Dică este un jucător cunoscut în Europa. Poate evolua la absolut orice nivel, dar deocamdată nu există nicio ofertă concretă pentru el”, a spus Mihai Stoica. Managerul stelist a afirmat că nu-i plac supranumele, nici măcar „RonalDică”, așa cum este alintat atacantul Nicolae Dică. „Nu-mi plac supranumele, sunt lipsite de originalitate. Dică e golgeterul Stelei în acest sezon și în ediția trecută. E golgeterul grupei din Ligă alături de Van Nistelrooy și a marcat goluri importante pentru echipa națională. E numărul unu în 2006 și dacă cineva va scoate alt fotbalist drept jucătorulul anului va fi o jignire pentru toți suporterii Stelei, pentru club și pentru Dică”, a precizat Stoica.
– MM Stoica spune că Steaua a avut numai de câștigat în Liga Campionilor
Managerul stelist consideră că gruparea din Bulevardul Ghencea a câștigat foarte multe lucruri în urma participării în Liga Campionilor. „Sunt foarte multe câștiguri ale Stelei după participarea în Ligă. Dacă înainte de Standard eram fericiți doar să ne calificăm și se vehicula ideea că după ce intrăm nu mai contează ce se întâmplă, în această grupă unde nu trebuie minimalizată valoare echipei Dinamo Kiev, am reușit cinci puncte, șapte goluri, o victorie în deplasare ieșită din comun și un rezultat la Lyon care întrece orice așteptări. La Lyon meritam să câștigăm, am avut ocazii mai mari și am stăpânit jocul în multe momente. Ceva mai frumos nu se putea întâmpla în acest final de an”, a afirmat Stoica. FC Steaua a oficializat, vineri, un contract de parteneriat cu Medsana Bucharest Medical Center o cunoscută rețea de centre medicale private de diagnostic și tratament din București.






