Dică, minunea aproape vie



Am văzut câteva meciuri medicale din cele susținute de echipele noastre. Dintre ele, unul mi-a reținut atenția și mă îndeamnă la comentarii: este cel al Stelei contra unei echipe de împiedicați care joacă în campionatul unei provincii greșit denumite „republică” (Moldova) dar locuiesc, se antrenează și (cred ei că) joacă fotbal într-o alta („Transnistreană”), de fapt inexistentă! În asemenea situație absolut bizară, pe mine mă cam miră entuziasmul cvasiunanim stârnit de acel 4-1 cu care Steaua a bătut pe Nimeni. Și mai ciudat, dar și infinit mai hazos, este șirul de elogii aduse lui Dică, „eroul” întâmplării, probabil acest statut fiindu-i conferit de ideea că dacă a băgat 3 gloanțe în burta Sheriff-ului, atunci e musai că e cel mai tare pistolar din Estul sălbatic. Am văzut în ultima vreme câteva hat-trick-uri reușite de mai mulți fotbaliști: Messi, Cavani, Ronaldo. L-am văzut, cum ziceam, și pe cel al lui Dică. Ăia au fugit, au pasat, au driblat, au făcut un-doi-uri, au preluat și au șutat ca din tun. Sau plasat. Sau au sărit și au lovit mingea cu capul. Spre deosebire de ei, Dică a primit de două ori mingea undeva la marginea careului, de unde a nimerit de două ori „instalația”, între barele căreia se afla un individ care nu s-a obosit să sară. Că mingea a făcut cam câte un sfert de oră din momentul executării lobului până când a ajuns în ațe, la fiecare din cele două goluri „senzaționale”, cum le-au poreclit golanii de presă care petrec minunate concedii (sen-za-ți-o-na-le!) pe banii patronilor de cluburi, limbile fiind parte din serviciile „all inclusive”! Rămăsesem la golul 3, moțu’ la hat-trick: a primit mingea pe la 6 metri, de unde, fără să cadă pe omoplați ca data trecută, a prins un voleu… drept în burta portarului, că tot era restul porții gol-goluț! Mingea i-a revenit, iar de data asta a dat-o între bețe, că ăla rămăsese tolănit. De aici, întreaga nebunie: Dică-magicianul, briliantul-bis, galacticu’, ba vine și Răzvan de zice că dacă s-ar fi sculat mai de dimineață (Dică, nu el!) acu’ ar fi fost convocat la Națională. De aici până la aducerea însuși a marelui (ei, doar 6-7 kile-n plus!) Dică în fața microfonului n-a mai fost decât un pas: „Se să spun? Sunt ferisit si o să fac tot se pot ca să cuserim titlu’”.