DIALOGURI

Interesante ecourile aduse de internet la tableta noastră „Caragiale asasinat”. Cel ce semnează „ramură” este convins că, evident, „Cel mai asasinat a fost, bineînțeles, Creangă. El a fost spânzurat de o cracă încă din copilărie! Maiorescu a fost asasinat de Dobrogeanu Gherea, iar acesta a fost sinucis de Slavici, care era slav. Călinescu și Lovinescu au trăit asasinați multă vreme.” Rezon! În astfel de cazuri, umorul rămâne cea mai corozivă și mai eficientă soluție, iar (re)ducerea la absurd scutește un demers polemic periclitat de ridicol chiar prin luarea în serios a preopinenților. La ce bun să demonstrezi că, logic, din simpla observație-recomandare a lui P.P. Carp („și mai potoliți-l pe Eminescu!”) nu se poate trage concluzia abruptă și definitivă „iar Maiorescu l-a potolit fabricându-i nebunia și scăpând astfel de o voce periculoasă”, după cum nici informația că poetul trecea pe la Capșa și tot acolo își avea sediul Legația SUA nu îndrituiește construirea unui scenariu tip Agentul 007 în jurul dramei poetului. Faptul că Eminescu, în interogatoriul din 1889, a utilizat obsesiv cifra 48 ar trebui, cică, legat (și derivat) de existența a 48 de stele în constelația Gemenilor, urmând profunda observație că, în numerologia esoterică, 48 reprezintă arta comunicării, iar Eminescu devenise un pericol tocmai în calitate de comunicator al drepturilor românilor… Hai să fim serioși! Ce să mai spunem despre afirmația piramidală că „Asasinarea lui Eminescu este echivalentă cu răstignirea lui Iisus Hristos?” Nu cumva am luat-o razna de-a binelea? O doamnă (sau domnișoară – semnează Sybilla) propune o altă etimologie pentru patronimicul Ocășanu, care n-ar veni de la „ochi” (Ocheșanu!), ci, datorită frecvenței numelui Ogășanu, mai degrabă dela ogaș (făgaș). Poate. Iogu Iordan susține prima ipoteză. Mai dificil este mesajul-mustrare primit de la Ajax. Dacă am înțeles bine, e-un protest la adresa ipotezei noastre precum că și Caragiale ar fi fost asasinat. „Argumentele Dvs. sunt foarte subțiri și greu de acceptat, mai ales acuzația că I.L. Caragiale era spion al Triplei Alianțe.” Deoarece constat că am fost luat în serios până la capăt, sunt obligat să adaug un plus de argumentare, doar-doar voi convinge definitiv. De pildă: v-ați întrebat de ce și-a deschis Caragiale crâșmă în gara Buzău? Simplu: în preajma paharelor, limbile se dezleagă și poți afla cu ușurință „cestiuni arzătoare”. În gara Buzău oprea și rapidul București-Breslau, via Miðil, prilej pentru spionul nostru să-i plaseze oberchelnerului de la vagonul restaurant informațiile scrise cu cerneală simpatică pe șervețele… Dacă nici acum n-am convins, mă declar învins!
Probabil că am acordat prea multă atenție și interes unei simple ipoteze care, la urma urmei, n-aduce nici o atingere caratelor operei Luceafărului. Într-o carte ceva mai veche („Timpul asasinilor”) se face vorbire despre uciderea lui Marin Preda și a lui Nicolae Labiș. Parafrazându-l pe Mark Twain, nu pot încheia decât constatând că Eminescu a fost asasinat, Preda a fost asasinat, Labiș a fost asasinat și …nici eu nu mă simt prea bine!