Direcțiile de asistență socială și protecția copilului trebuie să transmită Oficiului Român pentru Adopții, până în 3 mai, situația copiilor pentru care a fost încuviințată deschiderea adopției interne și în cazul cărora nu s-a înregistrat raportul privind compatibilitatea cu familiile adoptatoare.
Hotărârea 350/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopției prevede că, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului (DGASPC) trebuie să informeze ORA cu privire la copiii pentru care a fost încuviințată deschiderea procedurii adopției interne și în cazul cărora nu s-a înregistrat la direcție raportul care consemnează concluziile referitoare la constatarea compatibilității dintre copil și persoana sau familia adoptatoare până la data intrării în vigoare a actului normativ.
Continuarea acestor demersuri va fi realizată pe baza listei cu persoanele sau familiile atestate, transmisă de Oficiul Român pentru Adopții (ORA) în termen de 30 de zile de la înregistrarea informațiilor.
În cazul copiilor pentru care a fost deschisă procedura adopției interne la data intrării în vigoare a hotărârii și este împlinit termenul de doi ani ulterior căruia aceștia pot fi adoptați internațional, inițierea potrivirii teoretice pentru procedura adopției internaționale este realizată de către Oficiu în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a documentului.
ORA va introduce în Registrul Național al Adopțiilor informațiile primite și va selecta, în baza criteriilor de potrivire teoretică, cel mult 10 adoptatori sau familii adoptatoare, ce urmează a fi incluși în lista care se transmite direcției în a cărei rază administrativ-teritorială este situat domiciliul copilului, pentru continuarea „procedurii de potrivire teoretică”.
Vor avea prioritate pentru adopție rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv, persoana saufamilia alături de care copilul s-a bucurat de viață de familie o perioadă de minimum șase luni și cei care au adoptat frați ai copilului.
În cadrul listei, adoptatorii vor fi ierarhizați în funcție de criteriul proximității în raport cu domiciliul copilului și ulterior în funcție de vechimea atestatului.
Dacă adoptatorul a mai fost atestat, pentru stabilirea vechimii se va lua în considerare data primei dispoziții de atestare, numai în cazul în care nu au existat întreruperi mai mari de șase luni între data expirării atestatului și data emiterii noii dispoziții.
În procedura de potrivire teoretică, la nivelul direcției vor fi analizate informațiile referitoare la copil, la părinții firești, la familia extinsă și la adoptator. După analizarea informațiilor, responsabilul de caz al copilului completează fișa sintetică de potrivire teoretică.
Potrivirea teoretică dintre copii și familiile care doresc să adopte se va face cu un soft care ține cont și de vechimea solicitării, în acest fel urmărindu-se eliminarea abuzurilor angajaților și a practicilor actuale prin care familiile își aleg copiii, declara, în 6 aprilie, președintele ORA, Bogdan Panait.
De asemenea, potrivirea teoretică va ține cont și de vechimea cererilor, Panait precizând că multe dintre familiile adoptatoare reclamă timpul prea mare de așteptare.
„Nu mai lăsăm la latitudinea unui angajat să facă potrivirea teoretică. (…) Vrem să eliminăm practica prin care familiile își aleg copii și abuzurile din partea salariaților. Sunt lucruri în afara legii, pe care vrem să le stopăm”, a mai spus atunci șeful ORA.
Bogdan Panait a precizat că softul care face legătura între particularitățile menționate de familie și copii este deja funcțional, în prezent fiind în faza de testare și ar putea fi utilizat în aproximativ două săptămâni.
Șeful ORA a explicat că la nivel central se realizează doar potrivirea teoretică, dosarele familiilor pentru care se identifică un copil fiind trimise direcțiilor județene, care încep procedura potrivirii practice.