Proiectul “Dezvoltarea societații SPALLI COLLECTION SRL”, cod MySMIS313766, finanțat prin Programul Operațional Regional 2021-2027 este implementat de către Catalin Neaguși are o valoare totalăde 1.246.368,20 lei(suma reprezentând valoarea totalăa proiectului conform contractului), din care 819.778,13 lei(suma nerambursabilăsolicitată/alocata/decontata) reprezintăfinanțare nerambursabilă. Programul Regional 2021-2027 este implementat la nivel național de către ADR Nord Est în calitate de Autoritate de Management, ce monitorizeazăimplementarea acestui proiect în Regiunea Nord Est. Proiectul este prevăzut a se derula în perioada (28.05..2024) – (28.03.2025). Obiectivul(ele) proiectului sunt:
OBIECTIV 1: – Achizitionarea echipamentelor mai eficiente energetic.
OBIECTIV 2: – Asumarea de către SPALLI COLLECTION SRL a respectării principiilor privind dezvoltarea durabilă, egalitate de șanse, de gen și nediscriminare prin aplicarea prin cadrul proiectului de măsuri exacte de îmbunătățirea calității mediului înconjurător prin asigurarea creșterii gradului de recuperare și reciclare a deșeurilor, realizată printr-o colaborare cu un furnizor de colectare selectivă a deșeurilor, respectiv introducerea unor metode specifice pentru minimizarea deșeurilor în perioada de implementare al proiectului, și în perioada de durabilitate al proiectului.
OBIECTIV 3: – Dezvoltarea resurselor umane ale solicitantului, prin angajarea a 3 persoane dintre care cel puțin o persoană aparținând unei categorii defavorizate;
S.C SPALLI COLLECTION S.R.L