Întâlnire

Dezbatere privind consumul de droguri ușoare cu elevii și studenții suceveni

Consumul de droguri și efectele lui, pericolul pe care îl reprezintă drogurile ușoare pentru consumatori vor face subiectul unei dezbateri pe care Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România și Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului o vor organiza pe 8 octombrie la Suceava. La dezbaterea intitulată „Drogurile ușoare, periculoase sau nu?” vor participa elevi, studenți și părinți, precum și psihologi și specialiști în aceste probleme, care-și vor exprima punctul de vedere în ceea ce privește pericolul pe care îl reprezintă consumul de droguri ușoare.
Potrivit reprezentanților Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului, peste 300 de mii de români sunt consumatori de droguri. Totodată, reprezentanții Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului sunt de părere că „autoritățile publice centrale și locale sunt ineficiente în aplicarea politicilor privind combaterea traficului și consumului de droguri”.
În ultima perioadă, legalizarea drogurilor ușoare a devenit subiect național în dezbaterea publică. „Dezbaterea nu a făcut nimic altceva decât să se axeze pe forma subiectului și nu pe fondul acestora, drogurile ușoare fiind prezentate ca nefiind periculoase și fără efecte pe termen lung, lucru absolut fals”, se arată într-un comunicat transmis de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România și Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului.

Recomandări

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”

Elevii de la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, față în față cu realitatea dependenței digitale, în cadrul programului „Școala altfel”