După săptămâni de excese și răsfăț alimentar este foarte posibil să simțiți nevoia să vă supuneți unei cure de detoxifiere. Vă propunem un plan simplu, care însă nu necesită vreo dietă drastică.
Întrucât perioada de după Sărbătorile de iarnă este propice pentru promovarea dietelor, curelor de slăbire și programelor de detoxifiere, peste tot se vorbește numai despre acestea, despre avantajele și dezavantajele pe care le presupun. După zile întregi de excese alimentare, este de înțeles că fiecare dintre noi își dorește să contracareze cât mai repede și eficient efectele răsfățului gastronomic – fie că a fost vorba de dulciuri sau despre mâncăruri grase.
Dacă aveți intenția de a vă schimba obiceiurile alimentare, prima regulă pe care trebuie să o aveți în vedere este „curățarea dietei”. Mai precis, este recomandat să vă concentrați pe consumul de alimente naturale, integrale și bogate în substanțe nutritive, renunțând, pe cât posibil, la produsele procesate.
Vă propunem să începeți cu respectarea câtorva sfaturi simple și să continuați cu implementarea unui plan alimentar bine stabilit pe șapte zile, pentru a „curăța” în numai o săptămână felul în care vă hrăniți.
Renunțați la zaharuri
Specialiștii în nutriție avertizează că zahărul alb, zahărul brun și chiar și mierea nu fac altceva decât să pompeze calorii în organism și să ridice nivelul glicemiei. Consumul în exces al diverselor categorii de zaharuri promovează apariția inflamațiilor, ceea ce poate crește riscul apariției bolilor cardiace sau a anumitor forme de cancer. În plus, inflamațiile creează stări neplăcute de amețeală și oboseală permanentă. Prin urmare, citiți cu atenție etichetele produselor, feriți-vă de alimentele care conțin zahăr, sirop de porumb bogat în fructoză sau dextroză.
Evitați grăsimile „rele”
Din categoria grăsimilor „rele” fac parte grăsimile saturate și acizii grași: promovează înfundarea arterelor și inflamarea țesuturilor. Prin urmare, este indicat să evitați aceste substanțe, iar cea mai simplă metodă este să vă abțineți de la a consuma alimente prăjite și de a renunța la orice produs care conține uleiuri vegetale hidrogenate.
În plus, limitați consumul de grăsimi saturate până la 7% din aportul zilnic de calorii, renunțând la carnea cu grăsime și optând pentru produse lactate degresate sau pentru cele cu conținut de grăsime 0,01%, în locul celor integrale.
Creșteți aportul de proteine
Proteinele slabe provenite din alimente precum carnea de pui sau cea de somon păstrează masa musculară intactă, iar consumul acestor produse cel puțin la una dintre mesele principale are rolul de a stabiliza nivelul glicemiei. În plus, senzația de sațietate oferită de aceste tipuri de carne durează mai mult.
Alte sfaturi utile
Pentru a vă detoxifia organismul, este foarte important să renunțați la consumul de alcool și băuturi carbogazoase și să optați pentru apă (plată sau minerală, după preferințe), ceai și cafea. În plus, căutați să consumați alimente care conțin fibre solubile. Ovăzul și fasolea sunt astfel de alimente, ele ajutând la eliminarea colesterolului.
În fine, specialiștii spun că trebuie să învățăm să mâncăm corect și la intervale corespunzătoare, pentru că aportul regulat de calorii ajută la stabilizarea nivelului glicemiei și stimulează metabolismul. Astfel, atunci când mâncați, mestecați încet alimentele, pentru a savura preparatele și, în plus, învățați-vă să luați micul dejun în termen de o oră și jumătate după ce v-ați trezit, iar pe parcursul zilei lăsați să treacă patru ore între mese.