Deșteapta și proasta Europei

Sper că ne-am lămurit cu toții că prostia nu este nicidecum monopol românesc și că este răspândită uniform pe planetă, conform uneia din nemuritoarele Legi ale lui Murphy. Dacă ar fi să alegem la nivelul continentului pe care trăim care este țara cu cel mai bun și care este cea cu cel mai prost fotbal, votul meu ar fi indiscutabil Spania, respectiv România. Din absolut toate punctele de vedere: nivelul general al competiției, calitatea individuală a fotbaliștilor care joacă în cele două campionate, nivelul de organizare, nivelul de salarizare, structura cluburilor, numărul de spectatori etc. Poate și datorită faptului că extremele se atrag/se aseamănă, nivelul de prostie al echipelor aflate în vârful ierarhiilor din cele două țări pare la cote identice: nu apucă bine să se facă de râs Barcelona, că hop! sare și Atletico să demonstreze că e cel puțin la fel de proastă, iar când termină astea amândouă, vine Real Madrid, a cărei prostie este egală cu a celorlalte două… adunate! Sunt vreo 4-5 etape de când fiecare din ele a avut șansa să se desprindă, chiar decisiv, cu condiția să-și fi făcut doar punctele pe care era absolut logic să le câștige, adică jucând fie acasă (cu nu contează cine), fie jucând în deplasare cu vreo… neomologată! Eu, cafan al Real-ului, nici n-am apucat bine să mă bucur de „chiflele” ălorlalte două, că imediat a trântit Real-ul una și mai și! Alaltăieri seară, când Barcelona făcuse 2-0 la Levante după doar câteva minute, deja îngropasem titlul Real-ului! Mă așteptam să mai dea vreo 5. În loc de asta, s-a făcut 2-2, apoi Barca a mai condus o dată, dar în final a fost 3-3! Adică norii negri s-au împrăștiat. Rămâne ca și Atletico să se mai împiedice o dată, cu un egal. Ocazia ar fi chiar azi, peste câteva ore, când joacă cu Real Sociedad, echipa incomodă pentru oricine. Numai că poate garanta cineva căși dacă pierde Atletico, nu face astăzi Real una mai tare în deplasarea de la Granada? Cât despre CFR CLUJ, FCSB și Craiova ce să mai zicem? Că dacă am spune că sunt la fel de proaste ca alea din Spania, ar suna ca un elogiu, nu?

Recomandări

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Singura femeie președinte de club de rugby din România înainte de debutul în prima ligă: ”Ne asumăm un parcurs dificil și, inevitabil, momente de presiune”

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități