Despre soarele sfânt de pe cer

La câteva zile după performanța Stelei, voi încerca să vorbesc fără patimă sau înverșunare despre cel care se află în spatele acesteia, dar și în față pentru a-și lua partea Cezarului. Deși la această rubrică se scrie despre fotbal, dată fiind denumirea ei, vă rog să-mi îngăduiți ca de data aceasta să mă apropii mai mult de pâine decât de fotbal.
Așadar, Gigi Becali… Nu mai împărtășesc părerea că fără Steaua n-ar reprezenta nimic. Ba chiar lucrurile stau în prezent un pic pe dos. Într-adevăr, Steaua a fost trambulina, dar deja Becali a început să penetreze la alte niveluri, ambițiile sale, declarate de altfel, trec dincolo de granițele știrilor sportive. E uimitor cum poate coexista o asemenea paletă de reacții la adresa sa din partea oamenilor: bășcălie, adulare, oroare, multe sfârșind în cele din urmă prin acceptare. Se știe că mai sunt suporteri roș-albaștri care îl contestă, ei spun că Steaua nu înseamnă Gigi sau Meme. Vocile lor sunt din ce în ce mai estompate. Momentul culminant de opoziție a fost crearea acelui site, afaradinghencea.ro. În doar câteva zile peste 10.000 de mesaje ostile au fost postate într-o contestare de masă fără precedent și cu atât mai supărătoare pentru Gigi. Protestul a fost repede înăbușit, dar de atunci lucrurile au decurs în favoarea finanțatorului, care culege acum roadele încăpățânării de a crede în visul său. Curentul de opinie i-a devenit favorabil în mediile suporterilor. Se merge pe ideea că rezultatele îi scuză apucăturile. Pe de o parte, pe bună dreptate, unde ar fi ajuns Steaua cu un conducător ca Viorel Păunescu?! Modelul de reușită Becali a ajuns admirat, deși nu prea s-a avut de unde alege. Defectele sale apar într-o altă lumină, ca niște calități exacerbate cum ar spune cu celebru cineast. Astfel, brutalitatea devine mână forte, iar exprimarea grosolană – lipsă de inhibiții. Au mai răzbătut voci rebele de când cu biletele indecent de scumpe la meciurile cu Real Madrid. Dar nu este exclus ca Gigi să găsească o modalitate de le a subvenționa cumva, fiindcă nu își poate permite pierderea capitalului de simpatie, mai ales că este acuzat c-ar vrea să se îmbogățească pe seama suporterilor, ceea ce este de netolerat.
Mai ales după isprava din Liga Campionilor, multă lume din afara sferei suporterilor a înmuiat glasul. Dar s-a creat din vreme și un segment de populație care îl percepe altfel pe Becali. Este vorba despre oamenii simpli, cei loviți de soartă pentru care a construit case sau le-a adus materiale de construcții. Apoi, mulți enoriași nu uită să-l pomenească în rugăciunile lor pentru că a ctitorit biserici sau a donat importante sume de bani. Pentru aceștia Gigi Becali nutrește un fel de bunătate primordială. Știu că este acuzat de demagogie, că o face doar pentru imagine, că merge la donații cu televiziunile după el etc. Poate e și asta, dar eu cred că la origine se află această bunătate primordială față de niște oameni simpli care îl venerează sincer așa cum e el. Pretențiile oamenilor mai elevați care îi pretind civilizație și poate un minim grad de cultură îl înrăiesc.
Câteva vorbe despre omul Gigi Becali – evlaviosul. Credința sa în Dumnezeu este sinceră, nu mă îndoiesc de asta. Dar l-am putut auzi cu toții în celebra înregistrare înjurând atât de abject, minute în șir, inclusiv de morți… A fost momentul în care am pornit de unul singur un boicot, nemaipomenindu-i numele în această rubrică un an de zile. Revenind la relația cu Dumnezeu pare a se considera un fel de ales al Său, se situează imediat sub El, “între Dumnezeu și neamul meu” ca Țuțea, dar fără smerenie, el este de altă factură, un războinic. Ar putea fi Sfântul Gheorghe (sau, mă rog, George) în luptă cu balaurul, unde balaurul poate întruchipa, după caz, o persoană, o insituție, o idee…
L-am luat în râs când spunea că va ajunge în Liga Campionilor și că va aduce Real Madrid la București. L-am luat în râs și când spunea că va deveni cel mai puternic om din România. Lucrurile încep să ia o turnură care inhibă zeflemeaua. Omul ăsta este un răzbătător. Are un fel de căpoșenie și de credință nesmintită în menirea sa de mare om. Și-a început ascensiunea în familie, luptându-se cu influența vărului Ioan Becali, cel care părea de neclintit. (Ce expunere mai are acum Giovani? Și chiar dacă ar fi avut rezultate la Rapid sau Dinamo, pe plan social n-ar fi avut pic de competitivitate.) A pornit în fotbal de la borna zero și a spulberat dominația familiei Păunescu la Steaua. Se poate spune că a ajuns cel mai puternic om din fotbalul românesc? Eu zic că se cam poate…
Acum e în plină desfășurare asaltul politic. Dă impresia că s-a mai cizelat orecum. Am auzit unii ziariștii, dar și pe Lucescu senior pare-mi-se, minunându-se de ce mai ține în anturajul său un personaj ca Meme Stoica, care i-ar strica imaginea. Tocmai, că Gigi și-o îmbunătățește strunindu-și subordonatul și punându-se astfel în antiteză cu el. Gigi i-a pasat vechea sa partitură, fiindcă el are de-acum aspirații mai înalte și a aflat că nu poate cuceri noi pături numai cu pumnul și vorba grea. Deunăzi spunea despre Carlos, când acesta fusese implicat în incidentul acela cu fotoreporterul, că nu poate să-i facă educație la vârsta asta!! Observați, deci, diferența de plasament.
Toate aceste lucruri nu rămân fără efect asupra proiecției sale în percepția electoratului. Clasarea lui în imediata apropiere a primilor zece Mari Români nu e deloc întâmplătoare. Tot pe acolo se află și Ceaușescu, cu care l-au asemuit unii. Totuși, pentru fostul dictator comunist dușmanii de clasă nu existau la suprafață, era “unanimitate”, pe când Gigi are nevoie permanentă de un adversar, de o țintă. Dacă e să ne luăm după magnetismul său la mase, după recursul la divinitate (era să zic la universalitate!), după naționalism, după nevoia de expansiune, aduce mai degrabă cu Hitler ca personaj. Probabil că la viitoarele alegeri partidul său va pătrunde în parlament fără alianțe și va iniția negocieri pentru participarea la guvernare. Ce va fi și mai încolo nu cutez a mă duce cu gândul. Democrația se poate învinge pe ea însăși…