Lecția de religie

Despre propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu



Lecția de religie: Despre propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu
Lecția de religie: Despre propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu

Una din învățăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de după Botezul Domnului spune: „De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Același cuvânt l-a spus și Sfântul Ioan Botezătorul când a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor (Matei 3, 2).
Același cuvânt au primit și Sfinții Apostoli, când au fost trimiși să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția Cerurilor (Matei 10, 7).
Lumina
Dumnezeiasca Evanghelie de duminică zice: De atunci a început Iisus a propovădui… (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă „de atunci”? Adică de când a fost prins și pus la închisoare Sfântul și marele Prooroc Ioan Botezătorul.
Acest adevăr îl arată Sfânta Evanghelie de duminică, 13 ianuarie, zicând: Și Iisus, auzind că Ioan a fost pus în temniță, a plecat în Galileea (Matei 4, 12). Dar oare Mântuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeția proorocului Isaia care zice: Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a strălucit (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).
Cuvântul
Iată, deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea: predicarea Evangheliei și luminarea celor ce zăceau în întuneric. Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioși care nu numai că aud cuvântul, ci îl și împlinesc cu fapta, după cuvântul Mântuitorului, care zice: Fericiți cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe dânsul (Luca 11, 28). Cuvântul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă și îl pun în practică. Altfel, cuvântul Evangheliei ne aduce osândă în loc de mântuire.
Misionari laici
Vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a avut și misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraților și a filosofilor și au apărat creștinismul cu prețul vieții lor, cum a fost Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Însă aceștia au fost foarte bine orientați în adevărul dreptei credințe și de aceea au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin învățăturile lor cele luminate și pătrunse de lumina adevărului.
Care erau condițiile principale ce se cereau misionarilor laici care apărau dreapta credință? Prima condiție a misionarilor laici în Biserica dreptmăritoare era ca cel trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu să fie un creștin verificat, evlavios, cu viața curată și să cunoască bine dogmele credinței Ortodoxe, deoarece dogmele sunt orientate după Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și după Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos.
Apoi, să cunoască bine Sfintele Canoane apostolești, ale celor șapte Sinoade Ecumenice și cele ale Sfinților Părinți, deoarece Sfintele Canoane sunt norme ce rânduiesc și reglementează viața Bisericii ca organism special ce conduce pe credincioși pe calea mântuirii. Apoi, cei ce predicau cuvântul lui Dumnezeu dintre creștinii mireni erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimiși, controlați și subordonați ierarhilor în eparhia cărora acționau. Fără respectarea acestor condiții principale și obligatorii, misionarii laici care lucrau în afara Bisericii de multe ori contribuiau la crearea de secte și eresuri, dezbinând unitatea apostolică a Bisericii lui Hristos.
Misiunea preoților
Datoria principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor și a preoților. Mai puțin în sarcina diaconilor și a călugărilor care ajută și ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar. Primul care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pământ și se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica și cele șapte Taine, și și-a dat viața pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morții, a necredinței și a osândei. Apoi, înălțându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, a încredințat datoria propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari și celor șaptezeci de apostoli, numiți mici, cărora le-a poruncit, zicând: Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă… (Matei 28, 19-20).
Apostolii sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoți și episcopi, pe care i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune și punerea mâinilor, până astăzi și cât va fi lumea.



Recomandări

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Lumină din carte, lumină din suflet – Ziua Educației la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină