Din nefericire, județul Suceava a rămas în uitare, ancorat în neputința mahărilor în a atrage, implementa, dezvolta programe, proiecte de infrastructură, a elabora strategii, care să impulsioneze searbăda și inexistenta economie a acestui „giudeț”.
Schimbarea de macaz politic din 2012, care a debutat cu primavera pontisto-uselistă, care a continuat cu vara însângerată pe un fond ușor gălbui, a venit pe o așteptare firească a electoratului, care tânjea după locuri de muncă, pensii și salarii reîntregite, pe scurt un trăi pe vătrai, adicătelea ceva mai bun.
Suceava în ansamblul ei nu s-a făcut de rușine față de Ponta și ai lui, în competiția electorală, a dat Cezarului ce era firesc al Cezarului, darul politic de la nunta USL-ului fiind unul pe măsură, evident evaluat în procente. Adicătelea marea schimbare s-a produs, politicienii au jucat la nuntă de și-au rupt pingelele, dar atât. Potrivit vocii poporului naționale, așa cum bine spunea marele și foarte actualul Caragiale, deșteptul făgăduiește, și ……….trage nădejde.
Și pentru că Suceava nu s-a făcut de rușine prin prisma scorului electoral evident în favoarea USL-ului, ne-am așteptat ca mahării de la București, în frunte cu Pinochio-Ponta, să își aducă aminte de Suceava și să continue investițiile în derulare, să aducă alte investiții, să creeze locuri de muncă, să nimicească șomajul, într-un cuvânt să ridice nivelul de trai al bucovineanului autentic, îmbrăcat în boanda cu bordură din blană de jder.
Surpriză, sau nu, ne-am ales doar cu praful de pe tobă, adică NIMIC. Ba poate nu chiar nimic, că nu-I de colea să fii județul care scoate la mezat cele mai puține locuri de muncă, nu-I ușor să conduci județul în care mor repede și sigur toate investițiile trecute și chiar și cele viitoare. Firesc se naște o întrebare: Unde sunt cele două județe care erau obișnuite cu ultimele locuri, respectiv Vaslui și Botoșani? Răspunsul este simplu și dureros. Mult înaintea noastră. Unde sunt vremurile când nou-născuții din Botoșani erau blagosloviți cu urarea: La Suceava cu tine. De mult apuse. Totuși, ca să fim obiectivi, ne-am ales cu ceva, adică cu doi strategi de valoare internațională, care se vor ocupa îndeaproape să remedieze toate aceste scăpări, doi strategi care se numesc simplu: POATE și AR PUTEA. În atari condiții, am aflat de la șeful suprem al administrației județene, Cătălin Ioan Nechifor, că lucrările la aeroportul Ștefan cel Mare AR PUTEA să
fie terminate la anul, că la șoseaua de centură a municipiului Suceava, POATE vor continua lucrările, ca la groapa de gunoi ecologică de la Moară, AR PUTEA să fie găsit un operator, că toate investițiile care stagnează în județul Suceava POATE vor continua, dacă la rectificarea bugetară se vor primi bani.
Ar trebui să știe însă Cătălin Ioan Nechifor, președintele CJ Suceava, discipol al marelui Ponta a toate grăitor și cunoscător, că POATE alegătorul mințit, prostit, umilit, tradus de atâtea ori, AR PUTEA într-un sfârșit să se trezească din marasmul narcotic al făgăduielilor neonorate și să reacționeze în consecință. Când? Evident la alegerile prezidențiale.
Dacă și cu parcă se plimbau cu o barcă. Dacă, dacă nu era, parcă parcă se îneca. Poate ar putea.
Dorel Guliciuc – Bucovina TV