Despre modele

Fie că vor sau nu, persoanele publice se constituie în modele pentru cei mai tineri, de regulă pentru adolescenți. Modelele (că și ele sunt oameni, nu?) se împart, desigur, în două categorii: pozitive, deci demne de urmat, de copiat, și negative, din categoria „Nu faceți ca ei!”. Cam peste tot în lume, cele mai intens mediatizate s-ar cuveni să fie cele din prima categorie. Iar unele chiar sunt. Din nefericire, atât media din România, cât și de oriunde în lume acordă mult mai mult spațiu (atât scris, cât și imagine) celorlalți. Iar efectul, atât cel imediat, cât și pe termen lung, este nu doar dăunător, ci de-a dreptul catastrofal: cei tineri ajung să creadă că este suficient un pic de talent, o căruță de tupeu și nițică baftă, pentru ca toate ușile să li se deschidă. Fenomenul este cu atât mai evident cu cât personajul negativ practică un sport de mare popularitate. Iar fotbalul deține, desigur, supremația și în această direcție. Sigur că au existat și în box, în tenis, în rugby ori în automobilism tembeli ori descreierați care s-au dovedit, pe lângă mari performeri, și niște catastrofe în plan uman, dar fotbaliștii îi surclasează și numeric, și ca impact asupra tinerilor. Hai să concretizăm un pic: vă amintiți care a fost modelul lui Mutu, cel pe care Adrian, chiar fără să declare lucrul ăsta, încerca să-l copieze în toate cele? Vă reamintesc eu: David Beckham. Aici intervine și o chestie paradoxală: românul, și când dă peste un model demn de urmat, de-al dracu’, cred, nu alege decât părțile rele. În acest caz, Mutu n-a priceput că Beckham, pentru a ajunge legenda care era la un moment dat, muncise ca un dement, își dăduse duhul de mii de ori la mii de antrenamente, până să devină figura emblematică a lui Manchester United ori a Angliei. Mutu a înțeles altceva: că talentul (din care el cred că avea, de la natură, mult mai mult decât Beckham) e suficient. Iar dacă își mai tragi și nevastă vedetă (v-o amintiți pe prima, pe Alexandra?), chiar dacă nu-i o Spice Girl, dacă-ți tatuezi pe picioare sau pe buci numele copiilor, dacă-ți mai tragi și o mașină „benga” (ca a idolului) și un telefon de 38.000 de lire (tot ca), atunci treaba e ca și terminată. În mintea românului, dacă-l copiezi pe ăla, ești deja ca ăla. De unde concluzia că și când au de-a face cu un exemplu bun, românii (în acest caz, Mutu) tot nu știu ce să aleagă. Concurs cu premii: ce părți bune, demne de copiat de către tinerii săi admiratori, are Mutu?