Despre Înfricoșata judecată

Ziua judecății: o zi strașnică și înspăimântătoare. Nu mai avem de-a face cu Mielul Acela blând, Care a venit pentru iertare și răscumpărare, ci cu un plin de mărire Judecător, înconjurat de îngeri. Care va da sentința cea grozavă: „Duceți-vă de la Mine!”
O, dar pentru ce îi gonești Mântuitorule, Tu Care ești lumina și acoperământul oamenilor? Și unde îi trimiți, Tu, Care ai venit să îi chemi la Tine pe toți?
„Duceți-vă, blestemaților, în focul cel de veci, care este gătit diavolului și îngerilor lui.”
A trecut vremea milei și a îndurării. Acum nu mai au trecere nici lacrimile, acum este judecata nepăsătorilor la pocăință. Despărțire de dumnezeiasca slavă, foc veșnic.
Nici cu mintea nu mai înțeleg, nici cuvinte pe limba pământească nu pot descrie sau înfățișa deznădejdea celor ce merg acolo. O, Dumnezeule, Dumnezeule, de atâtea ori am auzit de munci, de viermele neadormit și gheena, de foc neadormit, și numai una din ele înspăimântă și pe cel mai nesimțitor și de rea credință. Dar cât de înfricoșate vor fi toate la un loc și vor fi veșnice, veșnice! Foc care nu luminează. Căința, că ce ușor puteai să fii în rai.
Lumina în rai, va fi, nu soarele acesta material ci, lumina Sfintei Treimi, și cei care vor fi despărțiți de Dumnezeu, vor fi în adânc de întuneric.
Ferice!
Amarul ce îl vei avea fiind depărtat de cei mântuiți, această mare căință, este viermele neadormit. Dorința arzătoare de a scăpa este setea.
Se produce un amar și o furie pe ei înșiși, și aceasta va fi scrâșnirea dinților.
Ferice, de mii de ori ferice, de cei care, prin o mică venire în fire, se pregătesc, după cum spune Biserica, prin Evanghelii, pentru mântuirea lor.
Ferice deci de cel care cunoaște lucrul și-și mântuiește sufletul, căci atunci amar mare va fi. Fiul lui Dumnezeu, rupt de păcatele oamenilor, plin de sânge, răstignit, alungat, scuipat, insultat, lovit cu bice cu plumb, bătut în cuie pe cruce între tâlhari, împuns în coastă. Cine le-a făcut altcineva decât păcatele tale?
Ce va zice Dumnezeu Tatăl, păcătosule, care nu ai făcut o cât de mică căință la o spovedanie fermă și curată și plină de bunăvoința din partea unui duhovnic care te-ar fi înțeles?
Va zice Tatăl: „Nemulțumiților, viața Fiului Meu este mai de preț decât toate viețile întregii omeniri și a îngerilor, și Eu am jertfit-o. Sângele Fiului Meu era cel mai scump mărgăritar al raiului, și l-am vărsat tot pe pământ. Tu M-ai silit să-ți șterg păcatele și tu nu ai vrut să înțelegi câtă ură am față de păcat.
Sunt Judecător, sunt Tată. Ca Judecător, te judec după dreptatea Mea, și ca Tată te judec pentru moartea Fiului Meu.”
Mila.
Dacă nu ai vrut cu nici un chip să-ți rânduiești viața după învățătura sigură a Bisericii, mai poți nădăjdui atunci mila de la un Judecător și Tata ca Acesta?
Fără hotar este dragostea pentru Fiul Lui, dar tot fără hotar este ura pentru păcatul de care omul nu s-a pocăit.
Ni se cutremură sufletele, ne stă vorbirea pe loc. O, suflete păcătoase! O, judecată viitoare! Greșelile pentru care vom fi judecați, se împart în patru feluri:
Răutățile pe care le facem noi;
Răutățile pe care le fac alții din cauza noastră;
Bunătățile pe care nu le-am făcut;
Bunătățile pe care nu le-au făcut alții, împiedicați de noi.
Toate, toate cu tot amănuntul vor fi cercetate.
Sfântul Grigorie de Nissa spune: „toate câte am gândit cu gândul, fie mici, și cu vorba.” Sfântul Grigorie de Nazianz spune: „De orice cuvânt în plus vom da răspuns, cu atât mat mult de orice cuvânt rușinos, și cu atât mai grozav, de orice cuvânt care a rănit pe cineva, chiar dacă acela este păcătos, ca și pentru el s-a răstignit Domnul Hristos”.
Acolo, atunci nu se va putea ascunde nimic, așa cum se păcălește aici lumea cu fel și fel de fete, adică de înfățișări. Sfântul Vasile cel mare spune: „Le vom vedea toate deodată, așa cum s-au făcut”.
Apă și foc.
A vorbit cineva împotriva cuiva? Cine ? Nu știm. Acolo, atunci se știu toate, toate se știu, că este Dumnezeu Care cunoaște ascunsurile inimii fiecăruia.
O, înfricoșată judecată a lui Dumnezeu!
O, și mai înfricoșată hotărâre: „Mergi în focul cel de veci. Du-te de la Mine, blestematule! Ce nu am făcut să te scap de această osândă și cât de vinovat ești, de chiar pe Mine Mă pui în situația să te blestem și să te lipsesc de fața Mea?”
Acum ascultați: pentru toate păcatele omului, Dumnezeu a rânduit două judecăți. Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te înțelege, și păcatele de care te pocăiești nu se mai au în vedere la judecată, ca mila Domnului te iartă; ori rămâi la judecată cea mare unde nu te va mai judeca mila Lui ci dreptatea Lui.
Deci vă pun înainte apă și foc; alegeți pe care voiți! Amin.
(Arh. Arsenie Papacioc)