Despre feciorie

În perioada în care un tânăr a vrut să se apropie de Biserică a fost foarte ispitit să desfrâneze. S-a gândit că are de ales între cele două căi, și a ales calea Bisericii. S-a spovedit părintelui, spunându-i că îi este foarte greu să își păstreze fecioria. Dar părintele i-a dat un canon și l-a învățat să se lupte cu gândurile.
Peste o săptămână, tânărul s-a întors la spovedanie:
– Părinte, nu mai rezist, am făcut canonul, dar degeaba.
– Oare de ce nu te-a lăsat ispita? Cred că îi faci tu loc pe undeva patimii în inima ta. Ia gândește-te, când te asaltează ispita cel mai tare?
– Noaptea, după ce mă uit la vreun film „interzis minorilor”.
– Atunci cum vrei să scapi de ispită? Trebuia să spovedești și asta, că te uiți la filme destrăbălate.
– Cum, părinte, trebuie să spovedim și ce vedem, și ce citim, și unde mergem în vacanță? Atunci ar trebui să stați la spovedanie câte o oră cu fiecare creștin.
– Și mai mult, numai să plece de aici cu sfaturile de care are nevoie.
Un frate oarecare, fiind supărat de pofta curviei, a mers la un bătrân și și-a mărturisit neputința și supărarea sa. Apoi l-a poftit să-L roage pe Dumnezeu pentru dânsul să-l izbăvească din acea supărare. Bătrânul, făcându-i-se milă de acel frate, s-a rugat lui Dumnezeu cu osârdie timp de șapte zile. În a opta zi iarăși a venit fratele, după cum i-a fost lui poruncă, și l-a întrebat pe el bătrânul, zicând: „Cum îți mai este, fiule?”. Zis-a lui fratele: „Nicicum, părinte, nu m-am simțit mai ușurat”.
Bătrânul, auzind acestea, s-a mirat și, dacă s-a făcut seară și noapte, iar a început a se ruga pentru fratele. Și cu osârdie rugându-se el pentru fratele, a venit diavolul și, stând înaintea lui, a zis: „Crede-mă, bătrâne, că din ziua dintâi când ai început a te ruga lui Dumnezeu pentru acel frate, îndată am fugit și m-am depărtat de la dânsul. Dar el are dracul lui și pricina războiului lui sunt gâtlejul și pântecele, iar eu cu acestea nici o treaba nu am. El însuși își este pricinuitor războiului său, mâncând bine și dormind fără măsură. De acolo vine războiul de care suferă el”. (23-296)
– Ispita
Un tânăr seminarist cânta la o biserică. Tuturor le plăcea glasul său. El însă era mai atent la melodie decât la text, și nu lua aminte la ceea ce cânta.
Într-o sâmbătă s-a hotărât să meargă în pelerinaj la o mănăstire aflată aproape de mare, pentru a sta de vorbă cu un părinte renumit. Când a ajuns acolo, a aflat că părintele era în spital, fiind grav bolnav.
Seminaristul s-a gândit că, dacă tot a făcut atâta drum, cel puțin să profite că e la mare și să facă o baie. Pe plajă a văzut o fată frumoasă, care nu purta sutien. De obicei nu-i plăceau astfel de fete, se gândea ca sunt ușuratice, dar aceasta l-a atras în mod deosebit. S-a îndrăgostit de ea. Au stat toata ziua împreună, noaptea au mers la discotecă și, în cele din urmă, biruit de poftă, tânărul a vrut să se culce cu ea. S-au dus pe plaja, s-au sărutat, dar la un moment dat, când tânărul i-a spus rușinat că nu s-a mai culcat cu nici o fată, aceasta i-a spus:
– Până acum nu ți-am spus nimic despre mine. Te știu de multă vreme. Știam că ești seminarist, pentru că te-am auzit cântând la un botez. Și eu vreau să mă culc cu tine, și nu aș avea nimic de pierdut. Nu mai sunt fecioară de doi ani. Mă culc cu toți băieții care îmi plac, și tu îmi placi foarte mult. Totuși, chiar dacă trăiesc cum îmi place, nu înseamnă că nu mă mustră uneori conștiința. Cu ce te alegi dacă te culci cu mine? O să facem ce vrei și, după aceea, o să îți pară rău. Sau, în cazul în care nu o să îți pară rău, atunci înseamnă că ceea ce a fost mai frumos în sufletul tău, mă refer la credința ta în Dumnezeu, o să se stingă. Cum o să mai poți cânta în biserică dacă o să trăim în păcat? Și ce fel de preot o să iasă din tine dacă nu știi să îți păzești trupul curat? La câte păcate am eu, nu vreau să te mai am și pe tine pe conștiință. Poate că daca ai fi băut mai puțină bere nu te-ai mai fi gândit la așa ceva.
– Dacă o faci cu alții, fă-o și cu mine. Nu te îngriji tu de sufletul meu. Mai e timp să mă pocăiesc…
Seminaristul a insistat, dar cu cât devenea mai insistent, cu atât refuzul fetei era mai puternic. În cele din urma, văzând că nu o scoate la capăt cu el, fata s-a dus în camera ei.
Rămas singur, privind marea, seminaristul și-a dat seama că numai Dumnezeu l-a păzit de cădere. Dis de dimineață i-a spus la telefon duhovnicului sau prin ce ispită a trecut, și părintele i-a spus:
– Ți-am atras mai demult atenția asupra faptului că vei fi ispitit să cazi, și mi-ai spus că Îl iubești prea mult pe Dumnezeu ca să faci asta. Vezi, păcatul nu a venit la tine ca un taur negru, ci ca ceva frumos. Dacă nu te-ai fi dus pe plajă, totul ar fi fost bine. Dacă țineai mult să înoți, puteai găsi și tu un loc mai ferit, unde să nu fie piepturi goale și nici ispite peste puterile tale.
Un frate oarecare, fiind trimis de bătrânul sau cu ascultare la țară și mergând pe drum, a ajuns la un pârâu aproape de un sat, în câmp. Văzând el o femeie tânără, singură la câmp, spălând cămăși în pârâu, i s-a aprins foarte trupul lui de spurcata pofta trupească. Văzând că nu este nimeni să-l vadă, a mers la dânsa și a început a-i grăi și a o pofti să-i facă voia. Ea, măcar că era tânără, era foarte înțeleaptă și i-a răspuns așa: „Părinte, acest lucru pentru care mă poftești nu este lucru mult și cu zăbava și pot prea lesne și fără de zăbavă a-ți face voia după pofta ta. Dar, de voi face eu aceasta după voia ta, voi fi pricinuitoare de multă scârbă, supărare și osteneală pentru tine”.
Zis-a ei fratele: „Cum și pentru ce să fii pricinuitoarea scârbei mele și ce scârbă să am eu, sau osteneală, cum zici?”. Răspuns-a femeia, zicând: „Părinte, după săvârșirea păcatului, îndată te vei vedea foarte înșelat și va începe să te mustre cugetul. După aceea, ori te vei deznădăjdui de mântuire, ori multă pocăință și osteneală își trebuie că să revii în rânduiala și măsura în care ești acum. Eu te sfătuiesc să te lași de acel lucru rău și necuvios și mergi curat, nevinovat și fără prihană în calea ta și roagă-te lui Dumnezeu și pentru mine păcătoasa!”.
Iar el, auzind de la dânsa aceste cuvinte, s-a umilit cu inima și a plecat în calea sa, minunându-se de înțelepciunea acelei femei și mulțumind lui Dumnezeu că l-a izbăvit de căderea în acel păcat. După ce s-a săvârșit slujba și ascultarea sa, s-a întors și a venit la bătrânul său și i-a spus toată întâmplarea cu acea femeie. Atunci s-a mirat și bătrânul de înțelepciunea ei. Apoi l-a rugat fratele pe bătrânul său să nu-l mai trimită din mănăstire în lume. Și așa a petrecut, neieșind din mănăstire până la moartea sa. (15-294)(www.razboiulnevazut.org)