Am tot respectul pentru consecvență. Pentru cei care n-au abdicat de la viziunea lor și au criticat dintru început stilul nostru de joc la acest european. Nu puțini sunt însă cei care aruncă piatra la spartul târgului. Un exemplu ilustru este domnul Mister, cel care, până la meciul cu Olanda, justifica prin vorbe meșteșugite, de istoric (și) tehnician, stilul defensiv al lui Pițurcă. Cât timp au fost șanse de a merge mai departe, s-a menținut într-un fel de expectativă constructivă, pentru ca apoi să devină extrem de acid la adresa întregului parcurs.
De la postul de radio pe care Lupescu îl cadorisise cândva cu transmiterea meciurilor din liga întâi, vine un adevărat exemplu de delir. În dimineața succesivă meciului cu Italia, un tip făcea apologia echipei naționale, cu tot ceea ce înseamnă ea: jucători, antrenori, tactică, selecție, conducere… Atât de deșănțate erau laudele, încât strepezirea cu lămâie devenise o necesitate! Individul chiar avea talent, într-un sfert de oră reușise să nu se repete mai deloc. N-a uitat să-și plătească și niște polițe, altfel nu-mi explic atacul absolut gratuit asupra lui… Pleșan! Probabil pentru a scoate în evidență perfecțiunea selecției lui Pițurcă, aduce vorba despre cât de mult ne-au amăgit unii jucători, și îl dă exemplu pe Pleșan, care a avut noroc la un șut – “hai, la o fază!”, admite el generos (se referea, evident, la golul acela din amicalul cu Germania) – când de fapt, “vă spun eu, este o trompetă!”. Așadar o afirmație făcută nu după un meci în care respectivul fotbalist chiar putea fi “trompetă”, ci o judecată de valoare integrală a jucătorului Pleșan, făcută tam-nesam de un ins exaltat, căruia cineva i-a oferit libertate deplină la microfon. Logoreea s-a încheiat (cel puțin pentru mine, care n-am mai rezistat și am comutat pe CD) cu următoarea zicere apoteotică: “cine are tupeul să mai critice echipa națională, este un imbecil…”
Culmea ironiei este că, la doar câteva zile distanță, doi colegi ai săi au luat naționala “la 11 metri” și au făcut-o varză! Deh, între timp ne făcusem de poveste cu Olanda. Dar dacă s-a exagerat într-un sens, de ce nu s-ar putea și în celălalt?! Era blamat inclusiv felul în care “s-a urlat imnul”, în ideea că noi ne doream mai mult să joace decât să cânte. De parcă s-ar exclude una pe alta! Iar imnul a fost cerut cu insistență chiar de către suporteri, am văzut cu ochii mei un banner la amicalul cu Muntenegru pe care scria “Cântați Imnul!”. De-aia au prins să-l intoneze pe când agonizam cu olandezii. Care olandezi, la rândul lor, au primit o scrisoare de la suporterii lor prin care li se cerea tocmai asta, să cânte imnul! În fine, după ce s-a tras din toate pozițiile asupra naționalei, unul dintre radiofonici se aruncă asupra italienilor în ansamblu, ca popor, pentru că niște ziariști macaronari cutezaseră să critice și ei naționala noastră (că doar aici trebuie să avem exclusivitate, nu?!). După multe epitete dezonorante cu care a gratulat italienii, respectivul a ținut să sublinieze: TOȚI sunt așa! Iată, așadar, un soi de judecător colectiv, cu nimic mai prejos decât cei care ne văd pe noi hoți și violatori.
Și un ultim fault, discret, făcut în interiorul breslei, de cel care a subminat sensul cuvântului “minunat”, legându-l de respingeri și deposedări. La o televiziune “de profil”, acesta s-a luat de specialistul gazetei, tot “de profil”, pe motiv că este prea obsedat de cifre, concluzionând că și-a ratat cariera de absolvent de facultate tehnică. Nu știu ce facultate minunat de umanistă o fi făcut respectivul, dar ar fi trebuit să știe, că doar a comentat Liga Campionilor, că statistica nu se înghite pe nemestecate, ea se interpretează, iar cine poate o și compilează! Dar continuarea este și mai interesantă… Probabil pentru a-i da peste nas și în domeniul strict fotbalistic, comentatorul publică un articol în care îl ia în tărbacă pe unul dintre tricolori (deși erau destui alții încărcați la bagaje de către Pițurcă), numai pentru că “obsedatul de cifre” prezisese că respectivul tricolor va fi surpriza noastră la Euro!
La sfârșit, fără nici o legătură cu cele de mai sus, pentru că sunt încă sub impresia meciului Olanda-Rusia, reiau o idee mai veche: așa cum România modernă a fost înfăptuită după ce am înscăunat principe străin, tot asta e calea pentru a trece la fotbalul modern.
