E perfect naiv și complet inutil să încerci să te lupți cu prezența căruțelor pe șoselele patriei, chiar dacă numele tău sună la fel de bombastic precum Codul Rutier. Nici polițistul care să se ia de viața vreunui asemenea vehicul inoportun nu s-a născut încă, pentru că legătura oamenilor legii cu satul românesc și cu simbolurile sale rămân indisolubile.
Astfel încât, e timpul să ne resemnăm: hățurile vor plescăi de-a pururi în văzduhul nostru, iar orașele cu căruțe care circulă bară la bară vor fi cât neamul românesc.
Ceea ce nu pricep este de ce marii șalăi ai locomoției n-au găsit destul de apetisant acest domeniu, pentru a se vârî adânc în el. De ce coloși precum „Ford”, „Renault” sau „Toyota” nu se străduiesc pentru a ne prezenta noi modele de căruțe cu centuri de siguranță, opt airbaguri – două frontale, șase laterale -, servodirecție, închidere centralizată și computator de bord? N-au găsit suficient de tentantă această piață, ca să se implice în ea? Păi, pardon, dar asta am putea s-o luăm drept insultă națională.
În același timp, cu tot respectul, dar firesc ar cam fi ca și piloții căruțelor să obțină un permis de circulație în urma unui examen sever. Să meargă și ei cu căruța pentru omologare la Registrul Auto, să vadă și dânșii cum e când te umilește orice pârlit de funcționar. Să plătească și căruțașii rovineta, pentru a căpăta dreptul să circule în afara localității, într-un cuvânt să se alinieze traficului, la fel ca noi toți.
Să primească și ei puncte de penalizare pentru parcare interzisă ori pentru că vorbesc la telefon în timp ce dau din hățuri. Să li se suspende permisul, când se pupă cu vreo blondină, în vreme ce rulează în atelajul decapotabil cu amețitoarea viteză de 20 de kilometri la oră.
