Centrul pentru Studii de Teologie Aplicată, din cadrul Mitropoliei Olteniei, a considerat că este necesar să răspundă solicitărilor venite din rândul opiniei publice cu privire la tulburarea provocată de cartea și filmul „Codul lui Da Vinci”, în dorința de a îndepărta confuzia și speculația arbitrară la adresa învățăturii Bisericii noastre și adevărului istoric.
Subliniem că astfel, nu dorim să dăm satisfacție celor care, cu dibăcie, au promovat în scopuri financiare acest „trend” – „Codul lui Da Vinci” (cartea și filmul) – uzând de mijloace blasfemiatoare la adresa persoanei Mântuitorului Iisus Hristos și a credinței creștine, în genere, știut fiind faptul că acești promotori au încercat să declanșeze polemici, căutând să stârnească o cât mai agresivă reacție a bisericilor creștine de toate confesiunile, având ca finalitate a trezi și păstra interesul publicului pentru un așa-zis „fruct oprit” de către Biserică format din teoriile fanteziste pe care le lansează Dan Brown în cartea „Codul lui Da Vinci”.
Vă prezentăm în continuare răspunsurile noastre formulate la 12 întrebări privind „Codul lui Da Vinci” venite din mediul presei locale craiovene, deoarece aceste întrebări exprimă foarte bine confuzia creată cu privire la persoana și învățătura Domnului nostru Iisus Hristos în cartea „Codul lui Da Vinci” și ne oferă posibilitatea să fim cât mai aproape de o percepere obiectivă a confuziei iscate în încercarea noastră de a aduce lămuririle care se impun din perspectiva respectului față de adevărul istoric și adevărurile de credință.
Întrebarea nr.1:
Poate fi considerată cartea lui Dan Brown doar un roman de ficțiune sau o nuvelă cu tentă istorică în care au fost inserate numeroase ipoteze din domeniul fantasticului?
Răspuns:
Cartea „Codul lui Da Vinci” scrisă de Dan Brown este un roman de ficțiune care amestecă deliberat planul realității cu teorii fantastice speculând o temă cu priză la public, anume viața Mântuitorului. Din perspectivă strict teologică această carte este doar un roman de ficțiune și nu are vreo legătură directă cu adevărul cuprins în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție a Bisericii. Romanul „Codul lui Da Vinci” utilizează într-o sinteză artistică elemente pseudo-teologice din aria creștinismului, elemente de roman polițist, elemente de ocultism și magie, finalitatea fiind una cu caracter comercial, anume oferirea unui produs de succes, super-mediatizat printr-o rețetă ieftină de marketing. În contextul generalizării obsesiei sexuale și ridicării acesteia la rang de temă de interes public, nu este o surpriză că absolut nimic nu rămâne nepângărit. În sine, aceasta este o temă specifică duhului vremurilor pe care le trăim.
Întrebarea nr.2:
Cea mai controversată teorie care apare în cartea „Codul lui Da Vinci” este cea legată de căsătoria dintre Iisus și Maria Magdalena. Cum vede Biserica această teorie, deși se cunoaște faptul că, din viața lui Iisus, așa cum este prezentată de Biblie, lipsesc ani buni?
Răspuns:
Învățătura creștină consideră că Revelația adresată de Dumnezeu omului este cuprinsă în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Nu există nici o mențiune scripturistică ori vreo tradiție creștină care să afirme că Iisus Hristos ar fi avut soție, nu există nici o dovadă de orice altă natură – epigrafică, arheologică etc. – care să dovedească o astfel de teorie. În cartea sa, Dan Brown face apel în sprijinul acestei ipoteze la așa-zisa Evanghelie după Maria Magdalena, o scriere apocrifă de origine gnostică din care s-au păstrat câteva fragmente în limba coptă. Nici unul din fragmentele păstrate nu oferă vreo informație cu privire la o relație conjugală între Maria Magdalena și Iisus Hristos. Nici în cuprinsul altor evanghelii apocrife care au circulat în perioada creștinismului primar nu s-au aflat referiri la existența unor relații cu caracter conjugal ori sexual între Maria Magdalena și Mântuitorul.
Teoria căsătoriei dintre Iisus Hristos și Maria Magdalena se inspiră într-un mod eronat probabil din datele evanghelice care mărturisesc despre devotamentul femeilor mironosițe față de persoana Mântuitorului, femeile care L-au urmat pe Iisus în călătoriile Sale pe drumurile Țării Sfinte, apoi la picioarele Crucii și în noaptea Învierii, la mormânt. Numeroase femei au urmat cu credință pe Mântuitor și au mărturisit credința creștină. Veronica, vindecată de Iisus de o scurgere de sânge pe care o avea de 12 ani, îl urmează pe drumul Golgotei și îi șterge fața cu mahrama pe care s-a imprimat chipul Mântuitorului. Femeia samarinencă de la fântâna lui Iacov, devenită ucenița lui Hirstos, cu numele de Fotini, prăznuită de Biserică la 26 februarie, primește moartea martirică pentru credința creștină în vremea împăratului Nero. Salomeea, mama lui Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu și Apostoli ai Domnului și multe alte femei pomenite fie în Sfânta Tradiție, fie în Sfânta Scriptură au urmat ca ucenițe pe Iisus Hristos, mărturisind credința creștină.
Referirile la persoana Mariei Magdalena pe care le face cartea „Codul lui Da Vinci” conform cărora aceasta ar fi ajuns în Franța, unde ar fi născut o fetiță în urma căsătoriei cu Iisus sunt o denaturare a istoriei. Maria Magdalena a murit la Efes, alături de Ioan, Apostolul cel iubit al Mântuitorului, fiind prăznuită în calendarul creștin la 22 iulie, iar sinaxarul vieții ei nu face nici o referire la o călătorie în părțile Galiei ori la căsătoria cu Iisus, acestea fiind doar idei născute din imaginația autorului, fără nici un suport real.
Despre perioada celor 30 de ani petrecuți de Mântuitor în tăcerea Nazaretului, Evangheliile amintesc doar pelerinajul la Templul din Ierusalim, de sărbătoarea paștelui iudaic, atunci când Iisus avea 12 ani. În acești 30 de ani se va desăvârși lucrarea tainică de sfințire a firii umane de către firea dumnezeiască în Iisus Hristos. În Mântuitorul există două naturi, una divină și una umană, fiecare păstrându-și caracteristicile proprii. Sfântul Ioan Damaschin arată că datorită unirii ipostatice, dumnezeirea pătrunde în modul cel mai intim în umanitatea lui Hristos și prin harismele sale excepționale, îi împărtășește puteri mai presus de firea omenească obișnuită. La capătul anilor retrași de la Nazaret, lucrarea de sfințire a firii umane în Hristos fiind împlinită, Dumnezeu întrupat putea începe misiunea Sa în vederea mântuirii omului.
Întrebarea nr.3:
Ar fi fost posibilă o căsătorie între Maria Magdalena și Iisus Hristos?
Răspuns:
Evangheliile cuprinse în Sfânta Scriptură sunt în primul rând, niște documente istorice scrise de martori oculari ai faptelor pe care le relatează. Unii dintre aceștia sunt dintre Apostolii direcți ai Mântuitorului: Matei și Ioan, alții dintre ucenicii Apostolilor, care făceau parte din grupul mai lărgit al celor 72 de ucenici ai Mântuitorului, așa cum este cazul lui Marcu și Luca. Evangheliștii ne relatează faptele simplu și concis, ca niște cronicari și extrem de rar intervin în expunere cu vreo explicație personală. Ar fi fost imposibil ca Evangheliștii să fi omis în cronicile lor, adică în Sfintele Evanghelii, căsătoria dintre Iisus Hristos și Maria Magdalena, dacă aceasta ar fi existat în realitate, cu atât mai mult cu cât căsătoria era sfântă la evrei.
Începând cu veacul apostolic, au existat mulți eretici care negau fie divinitatea Mântuitorului (ca cerintienii și ebioniții), fie întruparea reală (ca docheții), iar la aceștia se adaugă și filosofii păgâni, precum Cels și Profiriu, care scriu felurite pamflete la împotriva creștinismului și a lui Iisus Hristos. Este greu de înțeles cum de aceștia nu au folosit o atare informație conform căreia Iisus ar fi fost căsătorit și ar fi avut urmași cu Maria Magdalena, informație care ar fi fost argumentul cel mai puternic împotriva dumnezeirii Mântuitorului. Chiar și în timpul Întâiului Sinod Ecumenic ținut la Niceea, în anul 325, ereticul Arie care nega divinitatea Mântuitorului și egalitatea Fiului cu Tatăl nu a adus în dezbaterile sinodale un asemenea argument care ar fi fost decisiv în susținerea afirmațiilor sale.
O relație de căsătorie între Iisus și Maria Magdalena nu putea fi susținută nici măcar de gnosticism, sistemul de gândire din care se inspiră Dan Brown, în cartea sa. Gnosticismul este un sistem filosofic dualist în care materia și implicit relațiile sexuale sunt privite cu suspiciune, materia fiind considerată un lucru rău, imperfect din care omul trebuie să se elibereze.
Întrebarea nr.4:
Este posibil ca Iisus să fi avut moștenitori în urma presupusei căsătorii cu Maria Magdalena?
Răspuns:
Nu există absolut nici o dovadă, de orice fel, care să susțină că Iisus Hristos a fost căsătorit cu Maria Magdalena și că ar fi avut copii. Nici măcar evangheliile apocrife, scrierile ereticilor ori cele ale dușmanilor creștinismului nu cuprind informații care să dovedească faptul că o asemenea căsătorie s-a întâmplat în realitate.
Întrebarea nr.5:
În cazul în care teoria lui Dan Brown s-ar adeveri, ar schimba acest lucru Biserica și tot ceea ce reprezintă ea astăzi?
Răspuns:
Teoria lui Dan Brown nu se poate adeveri. De fapt, nu este vorba nici măcar de o „teorie”, ci doar de o fabulație exprimată în cadrul unui roman de acțiune cu caracter comercial, autorul însuși mărturisind în mai multe interviuri că tot ceea ce a scris reprezintă o simplă ficțiune. Biserica a fost atacată permanent în istorie, dar a dăinuit pentru că Biserica nu este doar o instituție umană, ci divino-umană, al cărei cap este Hristos.
Întrebarea nr.6:
Este posibil ca „Sfântul Potir”, despre care se spune că reprezintă un pocal (cupă), să se traducă de fapt prin „Purtătorul sângelui lui Iisus”?
Răspuns:
Sfântul Potir este un obiect liturgic ce reprezintă paharul cu vin folosit de Mântuitor la Cina cea de Taină, când a instituit Sfânta Euharistie, Jertfa Legii celei Noi. Potirul este nelipsit de la ritualul „frângerii pâinii”, adică de la ritualul Sfintei Liturghii, încă de la întemeierea Bisericii Creștine. Spiritualitatea creștină occidentală a cunoscut de-a lungul timpului, apariția unor diferite tradiții referitoare la Sfântul Potir așa cum sunt Legenda Sfântului Graal, Cântecul lui Roland, Legenda Regelui Arthur și Cavalerilor Mesei Rotunde etc., tradiții rămase în zona obiceiurilor populare și a apocrifei. Din perspectivă teologică, nu este vorba de o problemă de traducere. În romanul „Codul lui Da Vinci” autorul operează o schimbare a accentului – de la Hristos euharistic manifestat în chip real în timpul Sfintei Liturghii prin prefacerea Sfintelor Daruri, pâinea și vinul, în Sfânt Trupul și Sfânt Sângele lui Hristos, la potirul ca obiect magic – Graalul, de la o înțelegere teologică și trăire profundă, mistică a Sfintei Euharistii, la o abordare cu caracter magico-alchimist, exterior, relativizant, fără legătură cu realitatea Sfintei Euharistii pe care a instituit-o Mântuitorul la Cina cea de Taină.
Întrebarea nr.7:
Ce crede Biserica despre afirmațiile pe care Dan Brown le face referitor la Biserică, pe care o numește sectă de tip mafiot și la organizația acceptată de Vatican numită „Opus Dei”?
Răspuns:
Afirmațiile respective se referă la organizația „Opus Dei” din cadrul Bisericii Romano-Catolice și fac parte din intriga cărții. Dat fiind caracterul acesteia de roman de ficțiune, nu pot fi valorizate altfel decât în contextul ficțiunii respective, fără vreo legătură cu realitatea. Dacă afirmațiile ar fi făcute în afara contextului cărții, atunci ar fi necesare argumente, probe în susținerea lor, în caz contrar fiind catalogate ca simple calomnii ai căror autori pot intra sub incidența legii. (CENTRUL PENTRU STUDII DE TEOLOGIE APLICATĂ AL MITROPOLIEI OLTENIEI)
P.S.
În numărul de mâine vă vom prezenta celelalte cinci întrebări și răspunsuri cu privire la filmul și cartea „Codul lui Da Vinci”, film care a ajuns și la Suceava, și se derulează la Cinematograful „Modern”.
