Despre ajutorarea aproapelui

La începutul anului 1920, una dintre comisiile de control a dat ordin ca icoana Maicii Domnului din sala de operații să fie dată jos de pe perete. Doctorul Valentin a reacționat puternic, fără să-i fie teamă de consecințe. A plecat de la spital anunțând că se va întoarce doar atunci când icoana Maicii Domnului va fi pusă la loc. Unul din reprezentanții comisiei a zis cu o doză de ironie: – Sala de operații este un serviciu public. Am despărțit Statul de Biserică. Dacă chirurgul vostru vrea să se roage, treaba lui, dar să păstreze icoana acasă la el!
Valentin a rămas de neînduplecat. A repetat că dacă icoana nu va fi pusă la locul ei, nu va mai intra în sala de operații. Curajul lui a fost admirabil. Într-o epocă atât de grea, în care era în pericol să-și piardă serviciul, chiar și viața, medicul credincios a îndrăznit să se confrunte pentru credința sa cu Puterea care nu ezita să pedepsească cu moartea orice opoziție. Insistența și credința lui neclintită în Dumnezeu au adus rezultate grabnice.
În ceasul acela au adus la spital un caz grav. Era soția unuia dintre șefii partidului, care trebuia să fie operată imediat. Chiar ea a cerut să fie operată de profesorul Valentin. Nu accepta pe altul. L-au chemat în sala de vizite și l-au rugat să facă operația. Valentin a răspuns cu statornicie:
– Îmi pare foarte rău, dar după crezul meu nu pot intra în sala de operații dacă mai întâi nu vor pune icoana la locul ei.
Soțul bolnavei și-a dat cuvântul că în dimineața următoare icoana va fi la locul ei, dacă va face operația. Valentin a fost de acord. S-a dus în sala de operații. Operația a reușit. Și soțul bolnavei și-a ținut cuvântul. Icoana Maicii Domnului a fost așezată la locul ei.
(Danion Vasile – „Mângâiere pentru bolnavi”)