Deși Hayssam a fost condamnat definitiv, avocații atacă respingerea unor excepții ridicate anterior



Completul de nouă judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va dezbate, luni, recursul declarat de apărătorii lui Omar Hayssam împotriva deciziei completului instanței supreme de a respinge pe loc excepțiile de neconstituționalitate invocate la ultimul termen al dosarului.
La termenul din 18 februarie, în care s-a dezbătut pe fond recursul sirianului împotriva deciziei Curții de Apel prin care această instanță îl condamna la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, avocații acestuia, Alice Drăghici și Ion Cazacu, au invocat două excepții de neconstituționalitate, față de care au cerut magistraților suspendarea cauzei și înaintarea dosarului Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor.
Judecătorii le-au respins însă în aceeași zi, motiv pentru care cei doi au atacat cu recurs decizia magistraților.
Unul dintre avocații lui Hayssam a susținut atunci neconstituționalitatea dispozițiilor din Codul de procedură penală care dau dreptul procurorului ce instrumentează un dosar să nu depună la dosar toate interceptările telefonice pe care le realizează. Avocatul a arătat că astfel s-a încălcat accesul liber la justiție. El a mai spus că, prin faptul că avocaților nu li se dă dreptul să ia cunoștință de toate interceptările care sunt făcute, se încalcă dreptul și dreptul la apărare al celui cercetat. Pentru acest motiv avocatul a cerut trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției.
Celălalt avocat al sirianului a invocat neconstituționalitatea abrogării unui articol din Codul de procedură penală care dădea dreptul părților de a face recurs din cauză că în sentința contestată s-a făcut o aplicare greșită a legii și este contrară legii. Acesta a explicat că prin respectiva abrogare s-au încălcat articolele 21 și 24 din Constituție, care se referă la accesul liber la justiție și la dreptul la apărare.
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au respins, în 20 februarie, recursul sirianului Omar Hayssam împotriva condamnării sale la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea a trei reporteri români la Bagdad.
Sirianul, care în prezent este dat în urmărire prin Interpol, este obligat la plata unor daune de câte două milioane de euro fiecăruia dintre cei trei jurnaliști români răpiți în Irak.