„Desfășuratul” la prostituate

Ce înseamnă obișnuința în suferințele vorbirii! Se încuibează câte o tâmpenie în postata limbii române și acolo rămâne, bătută-n cuie! Pur și simplu nu ne mai dăm seama cât de caraghios sună când noi, prețioșii ridicoli, în loc să spunem cinstit, românește, „eu lucrez la” sau „eu muncesc” în cutare loc, o facem pe culții și rafinații recurgând la sintagma stupidă „îmi desfășor activitatea”! În 2017 a apărut, la Berlin, cartea-ghid a lui Theodor Varasker intitulată „Legea persoanelor care practică prostituția”. Citim în traducerea românească: „Persoana care practică prostituția trebuie să comunice autorităților orice modificare a locației în care-și desfășoară activitatea”. Locația ca locația, mai treacă-meargă, dar „desfășuratul activității” e de tot hazul! Stricto-senso, te-ar putea duce gândul la definiția din Dicționar a „desfășurării” (din latinescul „disfaciolare”), adică „a face ca un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit”: evident, prostituata nu-și poate „desfășura activitatea” cum se cuvine dacă rămâne… înfășurată – și i-ar fi destul de incomod să-și presteze serviciile… ghemuită. N-am cum controla, dar din câtă germană (nu) știu, sunt sigur că neamțul va fi folosit ceva între „arbeit” și „arbeiten”, nici într-un caz nu i-o fi trecut prin cap să se dea hiper-instruit fandosindu-se cu „desfășuratul”. Englezii au sumedenie de termeni („operate”, „active”, „do my work”…), fiecare numind simplu și cinstit, fără derapaje în ridicol, ceea ce se vrea comunicat în propoziția simplă „eu lucrez”. În spațiul mioritic, regulă generală: de la ministru până la măturătorul de stradă nimeni nu muncește (o fi de rușine?), ci „își desfășoară activitatea”! Ptiu! Până și formularele oficiale ale fiscului cer să se precizeze „locul desfășurării activității”! Va să zică, în afară celor opt ore de lucru, „activitatea” (din latinescul „activitas-atis”) rămâne „înfășurată” sul, urmând a se desfoia (DEX: „a se așterne, a se desface, a se petrece, a decurge, a depune, a face” etc. etc.) deîndată ce măturătorul din Piața Galați pune mâna pe târn! De unde și de când ne-am potcovit cu idioțenia asta? Cum de a fost lăsată să se încuibe în limbă? De ce vorbim fără să gândim? La originea stupizeniei cred că se află bombasticismul limbii de lemn, în care „oamenii muncii desfășoară larg steagul luptei internaționaliste”, ori „desfășoară larg întrecerea socialistă”. „Onoare muncii!” suna lozinca, dar exact substantivul „muncă” era exclus până la urmă din arsenalul comunicării! Sigur, de n-am ști câte s-au construit la noi cu trudă și chiar cu jertfă, am putea admite și ipoteza premeditării ironice: conform regulii „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, „desfășuratul” înlocuia cu îndreptățire un verb substantivat golit de sensul primordial. Dar adevăru-i că mai degrabă azi, când, practic, munca s-a auto-exclus dintre valorile prezentului, cedându-și cu lașitate tacit acceptată locul de onoare pe podium în favoarea învârtelilor în marginea legii și afacerismului necurat – nemuncii adică – chiar poate funcționa suspiciunea de substituire reflexă a unui termen „defazat” cu o construcție pe cât de rotunjită, pe atât de calpă. Vorba „muncă” spune totul, „desfășuratul activității” nu spune nimic. Pe undeva, instalarea ilicită a sintagmei ridicole în însuși fondul principal lexical al limbii române arată primejdia la care și noi, și alții, ne-am referit în repetate rânduri. Din păcate, ce-i ce-și „desfășoară activitatea” în respectivul domeniu, toropiți de teama confruntării cu victoria prezumată a uzului, nu fac altceva decât să se situeze în coada evenimentului lingvistic, spre a mirui în cele din urmă incorectitudinile cu îngăduința academică: „asta-i voia vorbitorilor”. Mai poate scoate cineva din limba română cretinul „ca și”? Mă tem că nu. A fost privit (și tratat) cu zâmbet compătimitor și cu îngăduință, radioul și televiziunile îl acceptă, ba îl și legitimează prin prestația incultă a propriilor gazetari – și iată-l încuibat în vorbirea „elevată” de la vlădică pân-la opincă! Așa se corupe și se maculează limba ce-o vorbim, cel mai prețios dar primit de români de când fac umbră pământului!