La Hanul Domnesc (Secția de etnografe a Muzeului Bucovinei) din municipiul Suceava va avea loc luni, 30 iunie a.c., la ora 11.00, deschiderea celei de-a XVII-a ediții a Atelierului de creație „Micii Meșteșugari”.
Atelierul de creație „Micii Meșteșugari”, organizat de Muzeul Bucovinei, în perioada 30 iunie – 19 iulie a.c., la Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei, este destinat copiilor cu înclinații artistice, cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani.
Toate locurile au fost deja completate, fiecare din cele cinci ateliere (Pictură icoane pe sticlă – coordonat de artista plastică Oana Moruz, Încondeiere ouă – coordonat de meșterul încondeietor Celica Nistor, Prelucrarea artistică a lemnului – coordonat de meșterul cioplitor Florin Cramariuc, Modelaj în lut – coordonat de meșterul popular Carmen Cristea și Tapiserie – cooronat de prof. Petronela Rusu) având câte 20 de cursanți. Atelierele din incinta Muzeului Satului Bucovinean vor fi lucrative în perioada menționată, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.