Tactica lui Zenga își merită locul în anticariate. Asta nu înseamnă neapărat că ar fi învechită. Poftim, în biblioteci. Dar asta ar induce ideea că ar fi prea savantă, când de fapt doar este citită de toți! A mărturisit chiar Lăcătuș, cel mai greu a cântărit faptul că a intuit tactica omologului său. Și s-a văzut cât de bine a stat Steaua în teren, cât de judicios l-a acoperit cu jucătorii de bandă care primeau mingea pe spațiu liber către înainte, în timp ce dinamoviștii erau încolțiți în momentele de posesie și forțați să joace cu spatele spre poartă.
Nici schimbările nu l-au ajutat pe Zenga, cu atât mai puțin pe noi să înțelegem. Spre exemplu, la scorul de 0-1, Izvoranu ce a adus nou? Sau ce se spera să aducă un jucător de asemenea profil?! Paradoxal, singurul dinamovist care se va salva în acest sezon este chiar cel care a părăsit corabia sau a fost aruncat peste bord, depinde de interpretare. Măcar Rednic pierdea jucând ofensiv, iar acum are o trupă cu foame de succese, lucru esențial pentru performanță.
La urâțenia jocului au contribuit din plin și galeriile. Nu știu ce s-a întâmplat în afara arenei, dar în interior galeria dinamovistă a avut o atitudine distructivă, firesc din punctul lor de vedere, întrucât era vorba despre fieful rivalilor, care se cerea obligatoriu vandalizat. Numai că această atitudine este la fel de bine și autodistructivă, ultrașii bătând cu bună știință cuie în talpa propriei echipe, pe care au îngropat-o definitiv în acest sezon. Acel banner, “Filmați-ne, suntem personajul principal!”, este edificator despre nevoia de prim plan a acestor anonimi, manifestările de pe stadion fiind singurul mod în care pot atrage atenția asupra lor. Iar liderii de galerie încep să creadă că sunt personalități marcante, atât de des li se cere părerea pe la emisiuni în direct.
Încă două momente care merită punctate, zic eu. Mărgăritescu i-a pus o talpă de neam prost, din spate, tocmai lui Dică, adică celui de gâtul căruia stătea agățat și lălăia manele la petrecerea echipei naționale. Apoi, singura fază haioasă s-a petrecut după intrarea omului-ofsaid, adică Florin Bratu. S-au sesizat operatorii tv și imediat au apelat la softul specific pentru a ne arăta că atacantul dinamovist se poziționase deja în afara jocului. Nota bene, la o aruncare de la margine!!




