Sâmbătă, de la orele 10.00, în cea de-a patra etapă a seriei I din Divizia Națională de rugby, stadionul Unirea din municipiul Suceava va găzdui derby-ul Moldovei din această serie, în care se vor întâlni ultimele două clasate, CSM Bucovina Suceava și Rulmentul Bârlad. După trei etape disputate până în prezent, ambele formații au suferit trei înfrângeri, fără să acumuleze nici un punct. Cu toate că se află într-o perioadă de reconstrucție a echipei, antrenorul Constantin Vlad își dorește o primă victorie care să crească moralul jucătorilor săi, dar și încrederea spectatorilor și a celor care susțin financiar echipa. Din cauza faptului că nu are nici o șansă să intre în lupta pentru primele șase locuri, tehnicianul sucevean va da în continuare credit tinerilor din echipă pentru a fi pregătiți când va începe lupta pentru menținerea în prima divizie. „Înfrângerile suferite până acum m-au supărat foarte tare, atât pe mine, cât și pe cei care au investit în noi și de aceea am să-i rog să aibă răbdare, deoarece nu pot merge înaintea timpului. Jucătorii noștri sunt foarte tineri, iar perioada de adaptare este mai lungă. Pe de altă parte, plecările masive cu care ne confruntăm de vreo 13 ani au apărut din cauza lipsei resurselor și a faptului că nu putem reține jucătorii valoroși la Suceava. Sper ca în meciul de sâmbătă să obținem prima victorie din acest sezon și avem toate șansele pentru că întâlnim o echipă de valoare apropiată”, a declarat înaintea meciului cu Bârladul, Constantin Vlad. Și la acest meci, accidentările dau bătăi de cap sucevenilor, deoarece trei piese de bază ale echipei nu pot evolua în teren, mai exact Conache, Bursuc și Crețuleac.



