A fost un weekend în care și dacă ar fi fost programate de vreun calculator scurtcircuitat, tot nu ar fi ieșit atâtea derby-uri de-a lungul și de-a latul Europei. Dintre toate campionatele importante, doar în Germania n-a fost vreun meci care să se înscrie sub titulatura asta, însă și aici Borussia Dortmund, eternă candidată la titlu și mare favorită în toate partidele (în afară de cele cu Bayern), a reușit să facă doar un egal în deplasare la Eintracht Frankfurt, ceea ce a făcut din acest meci unul poate decisiv pentru titlu. Am avut așadar în Anglia un Chelsea – Liverpool, practic Supercupa Europei, din moment ce ele dețin cele două trofee continentale. A învins Liverpool, echipa pentru care nu există noțiunile de „acasă” și „în deplasare”. Am mai văzut și un Milan – Inter, meci care dintotdeauna a însemnat mult mai mult decât un derby local. Deși „în deplasare”, Inter a câștigat destul de clar, cu 2-0, anunțându-se ca o contracandidată serioasă la titlul pentru care Juventus chiar cred că are serios de tras anul ăsta. În Franța, s-au întâlnit Lyon și PSG, practic singurele două între care mai există cât de cât luptă pentru titlu. Se pare că și aici lucrurile sunt lămurite, scorul (chiar dacă minim) cu care PSG a câștigat afară fiind mai mult decât lămuritor pentru ce va urma și aici până la finalul campionatului. Chestia chiar tare a fost că din nou singurul gol a fost înscris de Neymar, care le-a adus parizienilor 6 puncte în două meciuri, printre huiduielile suporterilor care parcă vor să demonstreze că nu deținem noi monopolul pe imbecilitate. Despre ce a fost în Spania merită discutat separat. Noi trecem la ce a fost în bătătura noastră: un FCSB – CFR pe care doar cu un mare efort de imaginație îl poți plasa tot în categoria derby-urilor. A fost o frecangeală de minge de colo-colo între 22 de băieți care păreau cu gândul în altă parte și pe care niște oameni răi îi mânaseră pe gazonul ăla, la o oră la care ar fi fost mai potrivită prezența în cluburi. Atâta sila, atâta lehamite, atât sictir nu vezi nici la elevii de liceu în ultima zi din semestru.