Deputatul PSD Tudor Mohora spune că premierul Tăriceanu este „acoperit constituțional” în problema telefonului dat procurorului Botoș



Deputatul PSD de Suceava Tudor Mohora a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că inițiativa premierului Călin Popescu Tăriceanu de a-l suna de prim procurorul Ilie Botoș nu este anormală „și se face prea mare tevatură pe acest caz”. Și asta pentru că, potrivit spuselor lui Mohora, primul ministru al României are acoperire constituțională în acest caz. Deputatul PSD și-a susținut afirmațiile precizînd că dacă în articolul 124 aliniatul 3 din Constituție se spune că „judecătorii sînt independenți și se supun numai legii”, la articolul 132 aliniatul 1 se precizează că „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justiției”. „Ori înțelegem de aici că procurorul răspunde în fața ministrului și atunci se pune întrebarea dacă nu cumva răspunde și în fața primului ministru? Din punctul meu de vedere problema este rezolvată constituțional”, a declarat parlamentarul social democrat. Mai mult, el consideră că pe marginea subiectului legat de telefonul dat de Tăriceanu, prim procurorului Ilie Botoș se face „o tevatura prea mare”, și care este menită să „ascundă altceva, cum ar fi problemele cu bugetul pe anul viitor”. Tudor Mohora a criticat atitudinea ministrului justiției Monica Macovei, a lui Ilie Botoș, dar și a președintelui României, Traian Băsescu, dezaprobînd în același timp și declarațiile lor prin care îl condamnă sau îl dezaprobă pe Tăriceanu. „Dacă premierul a dat doar un simplu telefon, nu este nici o problemă”, spune Mohora. Astfel, el le-a solicitat public președintelui Băsescu și Monicăi Macovei să precizeze dacă dețin date suplimentare despre ceea ce a discutat premierul Tăriceanu cu Ilie Botoș, iar dacă nu „să tacă din gură și să-și asume răspunderea”. Mai mult, deputatul PSD de Suceava îi solicită și lui Ilie Botoș să declare la rîndul său „dacă Tăriceanu i-a cerut ceva sau nu”, astfel încît să fie clarificată întreaga situație.