Deputatul PDL de Suceava Ioan Bălan își lansează astăzi, în mod oficial, candidatura la alegerile parlamentare din 9 decembrie pentru un nou mandat în Colegiul uninominal 2 pentru Camera Deputaților, colegiu care cuprinde cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Pătrăuți, Mitocu Dragomirnei, Adâncata și Ipotești.
Evenimentul va avea loc în cartierul Burdujeni, în spațiul în care a funcționat fostul hipermarket Billa, unde sunt așteptați peste 1.200 de delegați. Potrivit deputatului Ioan Bălan, la lansarea sa vor fi prezenți liderul Organizației Județene Suceava a PDL, Gheorghe Flutur, care candidează la Senat în Colegiul 2 Suceava, primarii din toate localitățile Colegiului 2 pentru Camera Deputaților, iar din partea conducerii centrale a partidului, prim-vicepreședintele Cezar Preda. De menționat că Cezar Preda va transmite mesajul liderului național al PDL, Vasile Blaga, care nu poate fi prezent din cauza suprapunerii evenimentului de la Suceava cu Congresul Partidului Popular European de la București.
“Sunt mulțumit că am reușit să fac ceea ce am promis în 2008. Totodată, sunt foarte bucuros că reprezint un colegiu în care toți primarii sunt de aceeași culoare politică (n.r. – PDL) și care la alegerile locale din vara acestui an au scos cel mai bun scor politic din județ, peste 50% pentru președinte de Consiliu Județean și peste 52% pentru primari. La lansare vor participa în jur de 1.200 de delegați de pe fiecare secție de votare, știut fiind faptul că PDL are ca organizație de bază organizația pe secție de votare”,a declarat Bălan care la nivel local deține funcția de secretar general al organizației județene a PDL, iar la nivel național funcția de secretar general adjunct.
Trebuie precizat faptul că Ioan Bălan este primul candidat care se lansează în mod oficial în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.
Lansare
Deputatul PDL Ioan Bălan își lansează candidatura pentru un nou mandat
