Deputatul PLD de Suceava Dumitru Pardău a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că îi va solicita ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, să prezinte măsurile ce le-a dispus în vederea urgentării lucrărilor de modernizare a Drumului Național 17, pe porțiunea Câmpulung Moldovenesc – granița dintre județele Suceava și Bistrița Năsăud. Pardău a precizat că deși Ludovic Orban a inspectat personal modul în care se realizează această investiție, nici în momentul de față nu se observă o evoluție în ritmul de execuție a lucrărilor. „Se lucrează în continuare la fel de greu și consider că e necesar să primim un răspuns de la Ludovic Orban, în special cu măsurile luate pentru a urgenta derularea investiției. Și dacă nu de la dumnealui, măcar de la persoanele din județul Suceava, care l-au însoțit în vizita sa în Câmpulung Moldovenesc, unde a dorit să vadă care este stadiul lucrărilor”, a declarat deputatul PLD de Suceava. El a precizat că în lipsa unui răspuns din partea lui Ludovic Orban se va deplasa personal la sediul Companiei Naționale de Drumuri Naționale și Autostrăzi pentru a solicita informații legate de stadiul exact al lucrărilor, și dacă există șanse ca acestea să fie finalizate la sfârșitul acestui an, așa cum este prevăzut în contractul de execuție. „Este imposibil să lăsăm lucrurile în acest stadiu. Și este important să știm care e situația actuală, pentru că acest tronson, de la Câmpulung Moldovenesc și până la granița cu județul Bistrița Năsăud, nu este vizitat de nimeni. Toată lumea, și toți oficialii merg până la Câmpulung Moldovenesc, însă nu se deplasează mai departe, în zona unde cu adevărat sunt cele mai mari probleme”, a declarat Pardău.





