Decizia deputatului de Rădăuți Mircea Irimescu de a demisiona din PNL l-a luat prin surprindere pe colegul său din Parlament, senatorul Tiberiu Prodan. Prodan a declarat, ieri, în conferință de presă, că a aflat despre demisia deputatului Irimescu “de la consultanții noștri din partea grupului PNL de la Camera Deputaților”.
“Am primit informația că domnul Irimescu a depus o cerere pe care încă n-o semnase – urma să discute cu președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu – în care menționa că își dă demisia de onoare din PNL, urmând să activeze o perioadă în PNȚ-CD, și că își rezervă dreptul ca atunci când consideră de cuviință, deoarece a îmbrățișat valorile liberale, să revină în PNL”, a declarat senatorul.
Acesta a explicat că protocolul dintre PNL și PNȚ-CD le permite celor care au candidat pe listele liberalilor să își dea demisia, să rămână ca reprezentanți ai PNȚ-CD, să primească sprijin logistic și să rămână în grupul PNL din Camera Deputaților sau în Senat.
“Este un gest de fair-play din partea noastră, pentru că și noi am fost preluați în anii 1990 de PNȚ-CD. Domnul Irimescu decide. Nu este un capăt de țară, el rămâne parlamentar sucevean și un parlamentar de dreapta, asta este foarte important și noi zicem că o să colaborăm în continuare bine”, a arătat Tiberiu Prodan.
Conducerea PNȚ-CD la nivel central se întrunește astăzi Deputatul Irimescu nu a dorit să comenteze prea mult gestul său, însă a spus totuși că, sâmbătă, are loc o întrunire la comitetului central de conducere al PNȚ-CD și a dat de înțeles că este important ca el să aibă statut de membru de partid. Mircea Irimescu a afirmat că nu dorește nici o funcție în PNȚ-CD, ceea ce ar alimenta supoziția că revenirea sa în partid ar putea avea legătură cu o recentă inițiativă a președintelui Organizației Județene Suceava a PNȚ-CD, Petru Juravle, de a semna un protocol de colaborare cu PD-L. Ieri, deputatul a arătat explicit că el nu a primit nici o ofertă din partea PD-L, că nu este interesat de o colaborare cu democrat-liberalii, pe nici un palier și că ar fi dorit mai multă discreție în jurul demisiei sale din PNL.
Mircea Irimescu a ajuns deputat de Suceava candidând pe lista PNL în colegiul Rădăuți, cu aproape 2400 de voturi.
Gest
Deputatul Irimescu a ieșit “pe șest” din PNL






