Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a arătat sceptic în ceea ce privește bunele intenții ale actualului Guvern legat de finalizarea lucrărilor la șoseaua de centură a municipiului Suceava. În opinia sa, alocarea insuficientă de fonduri va face imposibilă darea în folosință a șoselei de centură în cursul acestui an.
„Din păcate, cu ocazia dezbaterii și adoptării Legii bugetului de stat pentru anul 2019, am constatat că Guvernul a alocat pentru acest an credite bugetare insuficiente, de numai 61.097.000 de lei, rămânând a se aloca în următorii 4-5 ani diferența de 49.655.000 de lei pentru acoperirea integrală a costurilor. Alături de colegii mei, parlamentari PNL din județul Suceava, am formulat un amendament în acest sens, astfel încât obiectivului de investiții «Varianta de ocolire a Municipiului Suceava – Cod obiectiv 364» să-i fie alocate suplimentar în anul 2019 credite bugetare în valoare de 49.655.000 de lei, astfel încât investiția să aibă finanțarea integrală pentru finalizare. Amendamentul PNL a fost respins prin votul parlamentarilor PSD-ALDE, deoarece Ministerul Transporturilor a considerat că suma alocată pentru anul 2019 este suficientă pentru această investiție”, a explicat Ioan Balan.
Parlamentarul liberal crede că în cazul acestui obiectiv nu este vorba de vreun blestem, ci de o nesimțire crasă din partea celor care ar trebui să aloce fondurile necesare finalizării lucrărilor.
„Construcția variantei de ocolire a municipiului Suceava a început cu peste 10 ani în urmă (septembrie 2008) și, în ciuda faptului că au fost executate circa 85% din lucrări, acest obiectiv de investiții s-a lovit constant fie de piedicile birocratice puse de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fosta CNADNR), fie de o subfinanțare premeditată din partea Guvernului, prin alocarea unor credite bugetare care nu permit finalizarea lucrărilor. Fără excepție, toți cei care au ocupat funcția de ministru al Transporturilor au făcut promisiuni și au avansat termene nerealiste pentru finalizarea acestei secțiuni de drum deosebit de important și au garantat chiar cu propriul mandat că pe varianta ocolitoare a municipiului Suceava se va putea circula în condiții de siguranță chiar din anul 2013”, a mai spus Ioan Balan.
În condițiile în care nu sunt suficienți bani pentru ca lucrările la șoseaua de centură a Sucevei să fie finalizate în 2019, deputatul liberal s-a adresat ministrului de resort, Răzvan Cuc, căruia îi cere să prezinte public motivul pentru care Ministerul Transporturilor a prevăzut alocări bugetare pentru varianta de ocolire a municipiului Suceava și după anul 2023, în condițiile în care aceasta poate să fie finalizată în anul 2019.
„Putem să înțelegem că ministerul și-a propus să amâne, cu încă 4-5 ani, finalizarea a 15% din lucrările care au mai rămas de efectuat la centura ocolitoare a municipiului Suceava? Vă solicit să precizați dacă lucrările se vor relua și executa corespunzător, veți solicita, cu ocazia rectificării bugetare, acoperirea integrală a sumelor necesare finalizării variantei de ocolire a municipiului Suceava, adică suplimentarea în 2019 cu acele credite bugetare în valoare de 49.655.000 de lei pe care le-am solicitat și noi, parlamentarii PNL de Suceava?”, sunt două întrebări la care Ioan Balan așteaptă răspunsuri din partea ministrului Transporturilor.