Îngrijorare

Deputatul Ioan Balan cere stoparea exodului personalului medical din județ și din țară

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan
Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și a cerut opinii avizate despre acutizarea deficitului de personal medical în unitățile sanitare din județul Suceava, dar și din țară.
”În ciuda majorărilor salariale operate în ultimii ani pentru personalul medical din sistemul public și a investițiilor realizate de Ministerul Sănătății și de autoritățile administrației publice din județul Suceava, deficitul de personal medical nu s-a redus, ci, dimpotrivă, are tendința de a se acutiza de la un an la altul. Criza de medici specialiști se manifestă mai puternic în spitalele din subordinea autorităților administrației publice locale, motiv pentru care, pentru anumite afecțiuni, din lipsa medicilor specialiști, pacienții sunt transferați la zeci de km distanță, crescând suferința bolnavilor, riscurile asupra sănătății lor și supra-aglomerarea în alte unități sanitare. Spre exemplu, Spitalul municipal din Vatra Dornei sau cel din Câmpulung Moldovenesc sunt spitale amplasate în zone cu mare flux de turiști, care înregistrează deficit de medici pentru unele specializări”, a arătat Ioan Balan.
Deputatul sucevean a mai amintit că declarațiile recente ale președintelui Colegiului Medicilor din România, potrivit cărora migrația tinerilor medici români în străinătate este un proces care nu s-a diminuat, impune o analiză foarte atentă asupra motivelor care determină personalul medical din țara noastră să părăsească țara.
În acest context, Ioan Balan vrea să afle dacă au fost declanșate evaluări pentru a identifica motivele pentru care medicii tineri continuăsăpărăseascăsistemul public de sănătate din România și evită să ocupe locuri vacante în spitalele municipiale/orășenești. De asemenea, parlamentarul sucevean a întrebat ce măsuri stimulative are în vedere Ministerul Sănătății pentru a determina tinerii absolvenți ai universităților de medicină să practice și în spitalele mai mici, municipale sau orășenești, pentru a compensa deficitul de medici specialiști.

Recomandări

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Doctorii din Ucraina interesați să profeseze în România sunt ținuți departe de spitale, deși acestea se confruntă cu deficit de medici

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan consideră că tăierea salariilor din sistemul bugetar „la grămadă, cu toporul, nu este reformă!”

Blocul cu locuințe de serviciu pentru profesori și medici din Siret va fi finalizat în mai puțin de două luni

Tineri medici cu specializare în cardiologie, urgență, urologie și ATI, recrutați de Spitalul Clinic din Suceava